12 noiembrie 2013

Amintiri din Croația: Muzeul îngerilor din Varaždin

Vă imaginați bine că sunt din generația cu Capra cu trei iezi la culcare, nu cu Înger, îngerașul meu și că, până la un articolaș decupat de o prietenă din VSD, habar n-aveam că pe umărul meu drept veghează Vehuel (haida, mulțumesc, totul a mers uns până acum!)

Au început apoi drumurile, micile cadouri, dragul celor aflați departe și colecția de îngeri. Din ceramică, de cristal, din păpușoi mexican, din aur, din argint. Sunt înconjurată de heruvimi!

La Zagreb, în timp ce gazda noastră ne povestea despre
excursia de sâmbătă m-a întrebat într-o doară dacă noi colecționăm ceva. Raportăm pisicile (Nu. nici de astea nu v-am povestit), apoi îmi amintescde cele trei bufnițe din America Centrală și de cadourile celor dragi: îngerii!

Actriță desăvârșită, ne duce pe dealuri, pe văi, prin castele și pe străduțe, la cafele și cremșnituri cum numai în Ungaria găsești și, după ce ne amețește bine și-mi cumpără și un ștrudel cu mac, îmi spune să ridic privirea.

Un înger și umbra lui! Îngerii au umbre?

La Varaždin s-a deschis, cu doi ani în urmă, un Muzeu al îngerilor, la inițiativa artistului croat Zeljko Prstec.

Omul nu e deloc exagerat: încă de pe timpul lui Matei Corvin orașul era protejat oficial de un înger (o arată blazonul) așa că un muzeu pe tema aceasta nu putea fi decât binevenit în orașul care pentru o bună vreme a fost chiar capitala Croației.

Exponate de toate felurile și suveniruri.
La doi pași de muzeu, o flașnetă. Cu îngeri și ea. Cum o fi sunând muzica îngerilor?



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Mulțumesc pentru comentariu. Cu siguranță nu e violent și nici măcar un nenorocit de spam. Vă răspund imediat ce pot!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...