Relaxare decibelică- pentru minte, inimă și transpirație

Fapte: mă duc ca tot omul care a găsit puțintel timp în locul unde te miști în mod organizat, inima pompează sânge, ai terminat cu exercitarea, intri la saună, respiri mulțumit că asuzi (organizat) și poc! : ușa dată de perete intră o voce dogită feminină care salută atât de veselă încât mi-a părut că iar am amnezie și nu știu de unde o cunosc.

Se pune undeva în stânga mea, am ochii închiși, lângă vocea masculină ce pare de aceeași vârstă (peste 65 de ani). Întreabă prietenește, strigând, câte bazine a făcut, omul îi răspunde că de fapt a venit să facă duș, pentru că are probleme cu apa și cu boilerul. Ea, din toți rărunchii: lasă că e bine,profiți de ocazie și te mai și relaxezi pe deasupra!

 Mă întreb unde, cum?

Vocea masculină are o pizzerie, ea i-o laudă și e întrebată de unde știe.

Toate astea urlate: pe semiîntuneric nu poți urmări omușorul vorbitorului!

Fruntea mi-e plină de broboane de transpirație: or fi de la caldură? Or fi de la nervii inerenți relaxării? 

Emit un  șșșșșșt! leșinată: m-aș prelinge pe băncile din cei patru metri pătrați zgomotoși până într-un loc mai silențios, îmi aud un scusi!.

Încep să tai firul în patru: o fi fost ironic, s-or simți vinovați, am fost eu deplasată? Continuă pe o voce joasă: mi-e clar, pizzeria aia e prea bună ca să tacă omul din gură.

Nisipul se scurge în clepsidra care măsoară timpul permis statului la asemenea temperaturi înalte, îmi văd de transpiratul organizat, oamenii ies: așa ceva! E prea cald aici!

Continuu să mă relaxez: oare Pârvu Mutu tăcea doar când picta? Mergea la saună?