7 februarie 2014

Plimbare prin ghetoul roman (1)

Cu o zi înainte de Ziua Internațională a Memoriei Victimelor Holocaustului, dar nu din acest motiv, ci pentru că ploaia rece s-a transformat în cer senin cu soare, am petrecut câteva plăcute ore în ghetoul roman.

Aș spune că Il Ghetto e neapărat de trecut pe lista cu obiective de vizitat dacă vă aduc pașii la Cetatea Eternă. În primul rând pentru că primii evrei au venit la Roma cu două secole înainte de Hristos și au făcut dintotdeauna parte (două mii de ani se pot considera un totdeauna?) din viața orașului. În al doilea rând: veți vedea voi cu ochii voștri.

Plimbarea mea a pornit de la Portico d'Ottavia, ridicat în sec. II îHr. Aici funcționa, până acum două sute de ani, o piață de pește. 

Logic: Tibrul e aproape. Peștele era adus cu bărcile noaptea, iar vânzarea en gros începea odată cu ivirea zorilor și se derula sub forma unei licitații. 

Un adevărat spectacol la care participau, alături de cumpărători, și oamenii simpli.

Ne îndreptăm spre Tibru, ca să intrăm în ghetoul roman.

Trecem pe lângă  Biserica San Gregorio della Divina Pietà, în care se țineau așa-numitele predici coatte, în urma cărora evreii ar fi trebuit să se convertească iute la creștinism. 

Se spune că mulți dintre cei care, voiau nu voiau, mergeau la aceste slujbe aveau urechile astupate cu ceară, ca să nu le ajungă la timpane cuvintele acelea deloc potrivite cu crezul lor. Unii mai și adormeau și se trezeau în șuturile gărzilor papei, care asistau tocmai din aceste motive la predică.

Inscripția de pe frontispiciul acesteia redă, în ebraică și în latină, precum vedeți și în imagine, un pasaj din Profetul Isaia (cel cu speranța mesianică ): „Tins-am mâinile Mele în toată vremea către un popor răzvrătit, care mergea pe căi silnice, după cugetele sale

Am traversat apoi Tibrul, pe Podul Fabricio (sau podul evreilor, Pons Judaeorum,  sau al celor patru capete
 
Denumit așa, spune legenda, din cauza neînțelegerilor dintre cei patru arhitecți care au fost însărcinați de către Papa Sixtus al V-lea cu restaurarea lui. 

Cum au terminat, cum pontiful a dat ordin să le fie tăiate capetele fix la fața locului iar, pentru ca lumea să ia aminte, chipurile lor să fie reprezentate într-un bloc de marmură. 

Legenda e combătută cu un simplu argument: două asemenea statui cu câte patru capete se află pe pod. Să fi fost arhitecții opt? Puțin probabil.

Nouă să ne fie de bine, iată-ne la micul templu Carmel, un alt loc unde evreii erau adunați la predică. 

Imediat la stânga, cum privim fotografia, un pasaj: Vicolo Costaguti.

 Mă uit pe plăcuțele de pe interfon și aflu că lumea numelor de familie e mereu plină de surprize: sunt oameni care se cheamă Astrologo și poate n-au nimic de a face cu stelele, în afară de faptul că pe cer una o fi a lor.

Duce către o banală curte interioară, dar în secolul XIX din acea curte se putea ieși în afara ghetoului, în Via Reginella. 

O poartă închisă și apoi redeschisă care le-a fost de mare ajutor evreilor în acea oribilă noapte a lui 16 octombrie 1943, când o mie de evrei au fost vânați și trimiși în lagărele de concentrare.

Povestea continuă. Plimbarea e abia la jumătate.

2 comentarii:

  1. Ma bucur ca te-am descoperit , ai un stil aparte de a prezenta lucrurile , si-mi place ca ne introduci in locuri mai putin batute de turisti , dar nu mai putin interesante . Am fost in Roma in 2008 , si nu stiu daca voi reveni ( poate pentru ca nu am aruncat o moneda in Fontana di Trevi :) , era asa aglomerat si o caldura ucigatoare , noroc de cismelele cu apa superbuna de la fiecare colt ), dar daca voi ajunge, cu siguranta voi reciti postarile tale .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc frumos!
      Cat despre banutul nearuncat in fantana, da: o moneda trebuia neaparat sa zvarli in apa, eu am facut un gest mecanic in 2007 si a functionat! Voi investiga: e foarte probabil ca multi oameni sa se fi intors aici fara sa fi dat pe la Fontana di Trevi. Speranta moare ultima!

      Ștergere

Mulțumesc pentru comentariu. Cu siguranță nu e violent și nici măcar un nenorocit de spam. Vă răspund imediat ce pot!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...