Dragii mei, eu sunt ocupată peste măsură și nici nu știu măcar care este această măsură peste care eu nu-mi văd capul.
Când mi-l văd, aprind veioza de lângă canapeaua albastră. Viața mea se completează cu ale altora fără să ating nivelul în care medicul ar spune, cu multă părere de rău, schizofrenie.
Un început de carte:
Lunetistul- Marin Mălaicu-Hondrari
Și unul de articol (în traducerea și adaptarea mea):
”În foaierul de la etaj al teatrului Winter Garden, acum câteva vineri, doi bărbați se băteau. Sau poate nu. ”
Joan Acocella în The New Yorker, despre o piesă de teatru inspirată din Rocky. Pumni, box, drama unui campion.
Cum să pui cartea/revista jos?
Mă duc să fac niște scones.
Aș vrea să citez și eu din ce citesc acum, dar nu văd bulina roșie pe-aici. Un clou: Irvine Welsh. :D
RăspundețiȘtergereCu trenul?
Ștergere