Nu știu cum se face (de fapt am eu o bănuială și vă povestesc mai încolo), dar, în familia mea, să ai hainele pătate era o adevărată nenorocire.
Normal: nu cred că cineva avea pe vremurile alea dulapurile burdușite deci, dacă ne murdăream definitiv îmbrăcămintea, e foarte probabil că așa pătați ne-am fi prelins pe ziduri până acasă.
Mama ajunsese să ne învețe să mâncăm (nu cred că a folosit lingura de lemn murdară de sos pentru asta) astfel încât nici la gură să nu trebuiască să ne ștergem. Se poate. Dacă mă învăța să mănânc și să rămân cu rujul intact pe buze ar fi fost și mai și.
Apoi, poate țineți minte, nici șervețele nu prea se găseau. Aveam eu unele cu tot felul de imprimeuri, în colecția pe care o țineam într-o cutie de bomboane atât de veche încât nici nu cred că am gustat din ea. Șervețelele astea erau lipite și păreau un carnețel, deci oricum n-ar fi putut fi folosite.
Pentru pete existau Nufărul, neofalina, amoniacul, sarea sau talcul presărate peste urmele grase și cam atât. Ah, pentru cerneală, desigur, faimosul PIC.
Prin alte locuri unde lumea n-a trăit în asemenea contexte, lumea e mult mai relaxată. În Italia, de exemplu, în multe restaurante, clienții care n-au învârtit cum trebuie furculița în pastele cu sos și s-au trezit cu tot felul de bobițe uleioase pe haine le pot cere chelnerilor tava. Pe tava despre care vorbesc se află un spray împotriva petelor și o perie aspră cu ajutorul căreia soluția și pata sunt înlăturate de pe veștmintele neîndemânaticului mesean cât ai zice pește (fără sos!).
Secret: dacă prichindelul vostru a căzut în iarbă și l-ați dus acasă cu genunchii pantalonilor înverziți nu vă consumați prea mult: cu oțet alb sau pastă de dinți (din aceea ordinară) tragedia devine incoloră.
ha! acum incep sa ma dumiresc de ce in Austria circula o vorba cum ca gulasul si camasile albe sunt cei mai buni prieteni! vezi, afluenta genereaza nepasare fata de culoarea impecabila a hainelor!
RăspundețiȘtergereZazu - afluenta genereaza nepasare fatza de totul. Scuze ca sint in mood sermonic.
RăspundețiȘtergereMonica - ce frumos... Mi-ai adus aminte de atitea chestii din copilarie si tineretze, de la mama de acasa. Si la noi era mare agitatziune in chestiunea cu petele, nu exista sa pleci de acasa patat, iar daca tzi se intimpla pe parcurs si trebuia sa stai cu pata pe tine, pina ajungeai acasa, sa te potzi schimba, erai nefericit si jenat si nimic nu te putea imbuna, viatza ta era distrusa.
Idem pt. chestii necalcate. Trecem repede peste asta, caci nu am prea invatzat sa calc si sint, oricum, campioana antitalentului la calcat (ca si la nenumarate alte sarcini manuale), asa ca fatza de perna, care iesea din miinile mele, dupa ce ma chinuiam 1 ora, arata ca o fustitza plisata, mult mai rau decit cind o luam de pe sirma, de la uscat. Intre timp, am dezvoltat traiul cu obiecte care nu se calca, fiind din fibra vegetala/naturala, totusi. Nu stiu cum am sa fac cu rochitzele de vara, cumparate anul trecut (v-am povestit, rochiile de la Paris, Eva Tra-la-la), care sint din in. Mda. Greu.
Da, neofalina (putzea groaznic, multa vreme dupa aia, nu imi placea sa port hainele curatzate cu dinsa, din acest motiv), sare si talc da, amoniac nu stiam. Explica-mi cum se face, te rog.
Abia acum am aflat ca hainele curatate chimic intinse la soare puternic pierd mirosul acela ingrozitor. Dar rar ma mai patez, rar le mai duc la curatat!
ȘtergereDespre amoniac: tot ce tin minte din Secrete mici, efecte mari vol2 (pe care il aveam acasa) e ca se amesteca cu apa si sare (proportia imi scapa) si scotea petele de fructe.
O să vă vând un secret, dar să nu râdeți de mine: petele proaspete de fructe dispar dacă le sugi, așa cum își sug uneori bebelușii colțurile gulerelor sau mânecile. Evident că se cere să nu fim rujate, fiindcă petele de ruj nu știu cum se scot. :D
Ștergeree foarte logic ce spui tu (pentru prima parte:). La o adica saliva umana nu e apa chioara. Hi hi, m-am vizualizat pe mine insami incercand sa scap de o pata de zmeura si alegandu-ma cu o pata roz(de la ruj).
Ștergere