Despre saună și trecerea inexorabilă a timpului, la Roma

Așa cum v-am mai povestit, fac parte dintr-un program experimental conceput de mine însămi, care presupune mișcare și saună, în speranța că voi fi acceptată cândva în Societatea finlandeză a saunei (o societate culturală, desigur).

Am avut noroc, răstimp, și în general a fost liniște pe oriunde am intrat cu scopul de a-mi modifica starea vegetativă.

Până ieri, când am cunoscut o nouă specie de practicant: agitatul.

Nu știu de unde anume poți veni ca să intri zbuciumat într-o asemenea încăpere în care căldura, lumina difuză, lumea care asudă tăcută pe prosoapele întinse pe băncile de lemn îți dau clar de înțeles cum trebuie să te porți, dar putem presupune că era un om care n-a făcut sport înainte ori n-a găsit nici loc de parcare fix în ușa clubului sportiv (ajutați-mă să înțeleg) .

Persoana nu poate fi  trecută în categoria agitaților decât dacă mă abordează pe mine: de regulă asud cu ochii închiși și picioarele ridicate pe pereți, și n-am de unde să știu ce-i frământă pe oamenii din jurul meu.

- A ta e clepsidra? (Da, lumea te tutuiește, în Italia. În loc să ia de la americani limba engleză, italienii l-au luat pe ”you”- tu și dumneavoastră într-un singur cuvânt) 

 

Clepsidra e unicul mod de a ști cât timp a trecut de când stai în camera de tortură. Există vreo patru bucăți, în încăperea în care mă aflam. 

Ceasul cu nisip la care se referea individul nici măcar nu era „al meu”, dar am ținut minte că numărătoarea mea începe de la șase și, cu minimele cunoștințe de aritmetică pe care presupun că toți le avem, puteam afla, privind din când în când nisipul curgător, cât am rezistat, cât mi-a mai rămas, ce record am bătut, cu ce timpi m-am făcut de rușine etc.

- E a domnului, și-i arăt un burtos placid care nu mai avea vlagă să-și revendice temporara posesiune. 

Atât i-a trebuit: a început să umble de colo colo în încăperea de cel mult patru metri pătrați, în căutarea nenorocitului de reper. Toate clepsidrele măsurau, tăcute, timpii altora.

Mă întreb însă ce s-ar fi făcut dacă dădea, finalmente peste una numai și numai a lui. Cu ce instrumente ar fi reușit să aducă cât ai zice pește nisipul într-unul din recipientele componente, ca să poată să-și înceapă de la zero procesul de liniștire. Ciocane n-am văzut prin apropiere.

Am întors, cu un picior, clepsidra exact când s-a scurs și ultimul firișor de nisip: acum devenise a mea!, doar eram cel mai aproape de ea. Mi-am văzut de toropeală, am ieșit și m-am scufundat în apa rece ca gheața. 

În drum spre paturile unde urma să-mi liniștesc inimioara*, l-am văzut sub dușul cald. Avea niște chiloți care se lărgiseră extrem de periculos: probabil de la apa  clorurată, că doar nu de la agitatul la saună, fără clepsidră.

________________________________

* Îmi place mult diminutivul acesta.