Cum am fost eu spirituală astăzi până la un anumit punct

Pentru că autobaza poate fi și acasă, pentru că glumițele sunt pentru toți și mai ales pentru toate, iată-mă în vervă:

O doamnă postează pe Facebook niște fotografii cu un concurs de dans. Salsa în Țara Bârsei se intitulează albumul foto. Comentez repede, să nu care cumva să mi-o ia cineva înainte: mai bine așa, decât niște bârsa în Țara Salsei, nu? Un like în secunda doi. Sunt importantă.

O altă doamnă, realmente pasionată de țesut, ne anunță că se pune imediat pe treabă.

Iau hashtagul din sertar și comentez repede:  #sățesemfrumos.

O doamnă, mult mai de dimineață, ne arată niște oi frumoase de tot, din Mărginimea Sibiului.

Eu, spirituală ca în titlu: uite-ne pe noi!

Uite-ne pe (n)oi, îmi răspunde fără aerul că mă pune la punct ci doar că plusează.

Dar mie-mi cade fața: 1-0 pentru ea, de ce?

Mă întorc acasă și podeaua neagră a holului blocului poartă urmele pantofilor unui ghiolban cu 45 la picior, care pare să fi intrat în clădire direct dintr-o mlaștină.

Pașii duc către lift, care mergea la etajul patru (deși nu e necesar că oamenii din ascensor să fi fost taman cei cu pantofii murdari).

Iau ascensorul, stau crăcănată, ca să nu iau pe tălpi mizeria pitecantropului, mă uit în oglindă, sunt în continuare spirituala de dimineață, intru în casă, caut markerul să scriu un afiș (cum la noi în bloc nu s-a mai văzut).

Ideile mele erau: Preșul de lângă scări nu e butaforie. Sau: Rușine purtătorului de pantofi talia...! (și urma să măsor o urmă cu un centimetru, înainte să lipesc afișul deasupra cutiilor poștale).

N-am putut: ultima oară când le-am atras atenția unor vecini că ne confundă balconul cu coșul lor de gunoi ne-au răspuns că, de când ne-am mutat noi în bloc, a dispărut armonia.

Păi a dispărut, da. Precedenții proprietari habar n-aveau ce vomită și cât păr pierde cățelul ținut pe balcon, ce Omeoprazol consumă vecinii de sus, ce desene fac nepoții veniți în vizită, ce au mai cumpărat de la supermarket, judecând după bonul căzut în ghiveciul cu cactuși, cât s-au mai uscat florile și frunzele mușcatelor și ce rufe au mai spălat și întins pe balustradă, la uscat. Iubeau armonia și nu dădeau atenție unor asemenea mizilicuri.

Lumea e un sat și glumițele universale.

Apropo, dacă vorbiți franceza, vă recomand La minute vieille. Aseară am suferit când am aflat că unul dintre bancurile mele preferate cu Gheorghe nu e românesc.