5 septembrie 2014

Fusta- pantaloni: trecut, prezent si viitor

Nu știu cine sunteți, de unde veniți, ce fuste ați purtat, dar trecutul meu îndepărtat și cel recent a fost mai mereu presărat cu fuste-pantaloni.

Avantaj: de departe pari în fustă, de aproape poți ridica picioarele-n tavan fără să îți strici reputația.

Prima: roșie cu buline albe, tip salopetă. Nu mă întrebați ce făcea mama dacă la vârsta la care o purtam (3- 4 ani) aveam vreo urgență!

Îmi amintesc de fusta-pantaloni cu buzunare în față, pe care mama a brodat conștiincioasă un portativ cu note în toate culorile. Cu fusta asta l-am făcut să râdă pe șoferul autobuzului care ne-a dus, cu școala, în Republica Moldova. Eram cu toții pe marginea unui drum, să ne dezmorțim oasele, iar șoferul a claxonat puternic ca să ne anunțe plecarea. Eram chiar lângă autocar când s-a produs șocul decibelic și am sărit în sus. În dansul acela nebun, fusta- mea pantalon albastru royal părea un drapel bătut de vânt.

Îmi amintesc și fusta-pantaloni din catifea gri pe care mi-a cusut-o tanti Suzi când eram în clasa a cincea. Multe întruniri tovărășești (petreceri dansante organizate la sfârșit de trimestru) s-au bucurat de prezența ei. Imediat după Revoluție, când la Luxor au adus ghete din piele întoarsă fabricate în RDG (bine, le adusesera cu câteva zile înainte, dar atunci le-a cumpărat mama), mama mi-a cumpărat mie gri, ca să le asortez la legendara fustă -pantalon gri, iar verișoarei mele bleu. Invidie.

Fusta-pantaloni mult mai lungă, neagră, pe care o purta mama în dimineața în care am plecat în vacanță, spre Budapesta. M-a întrebat cu ce să se îmbrace (ea fiind, cum ziceam, gata îmbrăcată). E o întrebare retorică pe care ne-o puneam reciproc, răspunsul fiind mereu același, la mișto: cu o bluză și o fustă. Cel mai frumos era când îi răspundeam așa lui tata. Ea voia să afle ce altceva să mai ia cu ea, i-am zis că-i ajunge fusta-pantaloni atât de versatilă și-mi amintesc și acum reacția ei: cu fustanul ăsta să plec eu cinci zile la drum? 

Un producător de îmbrăcămine mi-a trimis un e-mail. Fusta-pantaloni revine (iar!) la modă.
Nu o purtați decât dacă vă stă bine, altfel e un fustan!


2 comentarii:

  1. Lipseşte varianta mini ;). Ce ravagii făcea în anii '90 fusta-pantalon scurtă, purtată cu cizme gen muşchetar ! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aia mi se pare mai mult pantaloni:) am avut doi chiar: pepit ambii (?!)

      Ștergere

Mulțumesc pentru comentariu. Cu siguranță nu e violent și nici măcar un nenorocit de spam. Vă răspund imediat ce pot!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...