...au unghii lungi, atunci ieşite de sub pila Getei, manichiurista lor de 10 ani, carminul delimitează perfect lama cornoasă de crenvurştii fără de muştar care prind atât de bine tava cu cafele, receptorul telefonului la care iar îl caută ăştia pe şeful! ori mapa de dus cu un etaj mai sus, la domnul director general.
Compleul, luat de la Victoria, că uite, Eva s-a închis, sandalele Guban cu ciorapii Roberta, cu floricele, poşetă încăpătoare în care negreşit se află şi sticla de parfum, pentru fîsul acela de împrospătare, după prânz, şi o plasă imensă, pentru umbrelă, merele luate în drum, de la piaţă, revista Felicia.
Părul vopsit acaju de Rodica, vine ea acasă şi nu ia chiar aşa mult, tapat şi lăcuit impecabil (Taft chiar e bun, păcat că se cam lipeşte!) şi ruj vişină putredă sau oranj sidefiu, nu contează prea mult.
___
Cu sacoul frumos aşezat pe marginea scaunului, radioul dat pe România Actualităţi, că acolo sunt ştirile bune, nu la zvăpăiaţii ăilalţi, Doamna Nico îşi mănâncă, delicat, prânzul. Azi e la ziua de fructe. De faţă cu cei care stau la rând, să intre la şefu' căruia înainte i-a dus puiul (el e la ziua de carne), taie mărul cu gesturi scurte. Mestecă încet, și lasă cuțitul doar dacă mai sună telefonul.
A doua oară când așteptam pe scaunul din fața ei, fără părere de rău că pe atunci nu existau telefoane deștepte cu care să o filmez și să o dau de gol în marele eter, căci nu-mi imaginam că vor fi inventate, mă uitam fix la ea și voiam să-i pun pe gât, cu puterea gândului, sâmburii și cojițele de struguri, dragele de ele, scuipate delicat pe farfurioara de lângă agenda șefului.
Îmi anunță sosirea, șeful îi cere să- mi dea mie, dacă tot intru, o mapă și atunci se petrece incidentul care m-a făcut să mă gândesc azi la ea.
Crezusem ca sub foile pe care mi le dăduse avea cuțitul din ziua în care o cunoscusem.
M-a zgâriat atât de tare cu unghiile ei nenorocite că dacă-mi studiez degetul arătător drept văd și acum cicatricea născută atunci.
Acră secretară, asta îți doresc!
A doua oară când așteptam pe scaunul din fața ei, fără părere de rău că pe atunci nu existau telefoane deștepte cu care să o filmez și să o dau de gol în marele eter, căci nu-mi imaginam că vor fi inventate, mă uitam fix la ea și voiam să-i pun pe gât, cu puterea gândului, sâmburii și cojițele de struguri, dragele de ele, scuipate delicat pe farfurioara de lângă agenda șefului.
Îmi anunță sosirea, șeful îi cere să- mi dea mie, dacă tot intru, o mapă și atunci se petrece incidentul care m-a făcut să mă gândesc azi la ea.
Crezusem ca sub foile pe care mi le dăduse avea cuțitul din ziua în care o cunoscusem.
M-a zgâriat atât de tare cu unghiile ei nenorocite că dacă-mi studiez degetul arătător drept văd și acum cicatricea născută atunci.
A curs sânge?
RăspundețiȘtergereDa, al meu pe mapa omului. L-am și lasat sa curga, doar nu era sa-mi ling ranile unde a pus femeia microbii de pe ghearele-i. Plus impresia de om ranit caruia brusc ii datorezi tot, care a functionat.
RăspundețiȘtergere