4 septembrie 2014

septembrie, Enescu, concurs si povesti

Peste trei zile începe Concursul Internațional George Enescu, așa că vă trimit cu nostalgie la o poveste pe care am scris-o cât încă mai locuiam la București.


Emoțiile tinerei concertiste de  atunci, chiar, unde o fi acum?, erau mari, așa cum vă doresc să trăiți și voi, dacă ajungeți în public anul acesta.
Mi-am amintit acum, în timp ce vă scriu, despre un film văzut în școală, într-o vacanță, la Grădina de Vară din Tîrgu Mureș.

Se numea Competiția, și a fost momentul în care mi-am dat seama ce mică era scena vieții mele, pe atunci (eram un biet elev la școala de muzică!). Dar nici că o voiam mai mare, după ce s-a terminat filmul!

Anul trecut, când răsfoiam programul Orchestrei Naționale a  Academiei Santa Cecilia din Roma, m-am bucurat să văd că la începutul lui septembrie era în turneu. Pappano și ai lui concertau la Festivalul George Enescu.

Faptul că sute de concurenți  vin la București ca să-și  măsoare forța muzicală în fața unor jurii cu greutate spune multe povești. Una dintre ele ar trebui să ne învioreze în toată nebunia pe care o trăiește tot mapamondul: da, România contează. Pe multe hărți.

Pentru mine, septembrie va fi întotdeauna egal cu Enescu, care a fost primul pas către pian, Maria Cernovodeanu și Mica metodă pentru pian, caietul Annei Magdalena Bach, Bach tatăl și fiii, Diabelli, Schubert, Liszt, Mozart, Scarlatti, Beethoven, Chopin, Diamandi Gheciu, Paul Constantinescu, Kabalevsky et co.

5 comentarii:

  1. Romania conteaza? :)
    "Era pe cand nu s-a vazut/Azi o vedem si nu e...".

    Imi pare rau ca-ti stric postul, da' n-am apucat sa uit articolul desi tare mi-as dori sa pot sau macar sa invat sa tac. Poate maine. :)

    http://adevarul.ro/locale/botosani/foto-casa-enescu-mihaileni-salvata-ultimul-moment-grup-arhitecti-voluntari-autoritatile-promis-sprijin-lasau-prabuseasca-1_53fb50450d133766a8926c48/index.html

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ei, cum sa strice un comentariu o postare? Poate buna- dispozitie( de articolul din Adevarul, zic)
      Il citesc pe larg mai incolo, acum pot zice ca Enescu a compus si a lasat muzica in urma lui, nu bunuri imobile. Revin dupa lectura. Si Romania conteaza, da ;) asa cum
      Si Italia conteaza desi Palatul regal di Napoli e pe jumatate deschis din lipsa de fonduri.

      Ștergere
  2. Așa, am revenit, cum promiteam. Aveam un dubiu cu numele din link, nu e casa părintească. Povestea e tristă: o casă stă să cadă la pământ. Dar casa părinților lui lui Enescu, Conacul, e la Liveni. Asta e casa în care compozitorul, copil fiind, își petrecea vacanțele de vară (era a bunicilor). A avut mai mulți proprietari, de-a lungul timpului, care nu s-au ocupat de ea. Mai există o casă memorială la Cumpătu și apoi muzeul din București. A, și casa de la Tescani, a Marucăi.
    Să cânte muzica!

    RăspundețiȘtergere
  3. Pai nu scrie nicaieri "casa parinteasca", chiar se specifica in articol ca e casa bunicilor. Dar mie tot mi se pare nedrept sa arate in halul asta, in timp ce noi ne falim cu Enescu. Probabil si celor care s-au hotarat sa faca ceva, ca altfel ar fi lasat-o sa cada, zic(desi dupa cum arata, e poate prea tarziu).

    Zici tu de Palatul regal di Napoli, dar cand Romania va fi capabila sa conserve atatea monumente istorice cate a conservat Italia, eu abia atunci o voi compara cu Italia dpdv respect pentru cultura. Nu e locul pentru polemica, dar daca ai sti cum sunt "conservate" opere de arta de valoare(Grigorescu, Luchian), in muzee de arta "prestigioase" din tara, te-ai ingrozi.

    Dar sa lasam asta, da, sa cante muzica!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi-e cumva ca statul asta asa cum e da destul de multi bani pentru casele lui Enescu (mare, munte, capitala) iar asta a bunicilor are niste proprietari care nu au prea facut multe pentru ea, la viata lor. Poate trebuie amendati, sa li se ia cladirea, sa fie abia apoi reconditionata? Si apoi, tot amarata, intreb: cine se duce acolo, si pe ce drumuri? Tu n-ai prezentat povestea panicata, e in presa de anul trecut: toti o caineaza dar zau daca pe aceleasi criterii n-ar fi trebuit sa cer si eu bani de la statele roman si maghiar cand mi-am restaurat pianul: doar a cantat la el si Bartok Bela!

      Ștergere

Mulțumesc pentru comentariu. Cu siguranță nu e violent și nici măcar un nenorocit de spam. Vă răspund imediat ce pot!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...