Viața soției în teorie și practică- lecția de dans

Teorie: Soția va alege doar călăuze bine pregătite  înainte să plece la drum. La orice drum.

Dacă nu are cum să fi avut un rol principal în educația soțului, poate să ajute la deprinderea unor frumoase obiceiuri care aduc în casă buna-dispoziție, iar în societate o imagine impecabilă.

Practică: Nu știe soțul să danseze? Nu știe nici soția toate dansurile tribale de pe această Planetă? Mergem la
un curs de dans!

Zis și făcut: echipament sportiv, prânz lejer (ca să nu se scuture chifteluțe în ritm de samba prin stomacul dansatorilor) și urechile ciulite: profesorul nostru e cubanez (alt accent în spaniolă, niște consoane mâncate, pe ici, pe colo).

Ne aflăm în Mexic, la clubul sportiv unde avem abonament.

Perechile de dansatori participanți se formează de acasă. Singura doamna rămasă de izbeliște, aveam să observăm mai târziu, a venit la lecție cu alte gânduri: cine nu are pereche are privilegiul să facă piruete la brațul lui Oscar (așa se numește instructorul).

Începem cu samba. Eu știu, partenerul meu de viață (și de acum de dans) nu. Nici o problemă, uite acum învățăm. 

Stăm Ne mișcăm în rândul din spate, ca să ne vedem mai bine în oglindă.

Stângul, și dreptul,  iar stângul, muzica, brațele, pașii, totul e simplu, o piruetă, ia uite ce ușor dansăm!

Dar zâmbiți!, ne  muștruluiește elasticul Oscar.

Cha cha cha, lucrurile se complică, oglinda devine neîncăpătoare. 

- Uită-te la Oscar, repetă mișcările,  unu, doi, trei și patru, unu, doi, trei și patru...  

Ia vezi cum arăți în oglindă, spatele drept, nu lungi gâtul la dreapta, zic zâmbitoare, cum ne-a cerut Oscar să participăm la lecție.

Mi se răspunde tot zâmbind, dar cam forțat, ba chiar alarmat: a dispărut Oscar! Nu-i nimic, mă uit la tipul din fața noastră.

Mă prăbușesc la pământ în hohote, pașii partenerului meu de viață și de dans se răresc, stau pe loc și ceilalți dansatori. Apare Oscar, eu râd și iar râd, adio lecții de dans, adio imagine perfectă, dați-mi un pahar cu apă!

Cu doar câteva momente înainte ca maestrul să iasă din raza noastră vizuală, băiatul din fața noastră, cel la care se uitau toți cu încredere și-i copiau mișcările, dar care doar se bălăngănea în ritmul muzicii, îi spusese partenerei lui că asta a fost prima și ultima lui lecție de dans, nu pricepe nimic și că vrea să se termine cât mai repede totul. 

L- am auzit doar eu. Ceilalți erau ocupați să-i urmeze mișcările.