Drumeția de duminică- pe urmele pictorului Enrico Coleman (text, foto și video)

Nu departe de Roma, într-un parc regional de toată frumusețea din zona mănăstirilor benedictine, amatorii de drumeții  o pot lua pe malul pârâului Aniene, prin păduri, pe dealuri pe urmele pictorului Enrico (Henry) Coleman, renumit peisagist de acum 150 de ani.

Și noi de ce n-am fi amatori de drumeții?

Cu merinde și apă în rucsaci, cu bocanci de trekking în portbagaj și cu voie bună, am plecat, ieri dimineață târziu, la drum, ca să ne bucurăm
în natură de calda toamnă pe care o trăiește Italia.

Am parcat în Subiaco,  lângă ruinele Vilei Împăratului Nero, și duși am fost. 

Am ales itinerariul cel mai scurt, unul de trei ore, nu am reușit să-l parcurgem în întregime, căci trebuia să ne întoarcem la mașină pe lumină, dar ne-am bucurat de soare, natură și mișcare.

Precum o să vedeți în filmulețul pe care vi l-am pregătit, ne- am făcut și un prieten pe care l-am pierdut pe traseu, dar l-am găsit la întoarcere, ca să-l pierdem iar fix pe ultimul kilometru. Vedeam eu cum făceam să-l luăm la Roma.

Pentru video:  faceți clic pe triunghiul din centrul imaginii, apoi pe steluța/rotița de jos, alegeți Quality: 1080 HD, iar apoi  clic pe pătrățel, ca să-l vedeți pe tot ecranul)

Până la urmă am băut de la izvorul dubiului.  Încă n-am pățit nimic:)

Problema cea mai mare, dacă trecem cu vederea că n-am mâncat prea mult și apa ni s-a terminat la jumătatea drumului, e că nu avem în repertoriul familiei cântece de drumeție.

Îmi aminteam vag un cântec cu trei băieți și o fată la munte, am cântat fix un vers din Edelweiss, la nesfârșit, mi-am tras la răspundere tovarășul de drum că nu contribuie la aspectul artistic al drumeției și mi-a fredonat Quel mazzolin di fiori, fără să fie în stare să mă învețe și pe mine (acum că ascult cântecul pe Youtube, îmi dau seama că nu are o melodie complexă, ca orice cântec de munte, deci ar fi trebuit doar să repet ce auzeam, pentru că fix aceea era melodia!)

Eu aveam un lapsus imens pe care l-am clarificat abia acum: voiam să ascult, învăț și să cântăm pe două voci La montanara.  Aș fi putut face vocea a doua, să repet la nesfârșit La montanara, la montanara, dându-i ocazia soțului meu să fie solist. O dată în viață!

Abia la întoarcere am căzut de acord asupra unui cântecel: Smelley Cat al lui Phoebe din Friends. Pe care, de câte ori trecea câte o mașină, l-am adaptat: Smelley car. Adrenalina trebuia să găsească o supapă.

Ne-am întors mulțumiți, gata de săptămâna pe care v-o doresc și vouă frumoasă!

Voi pe unde vă luați câmpii,  când fugiți de lumea dezlănțuită? Și ce cântece cântați prin drumeții?