In Italia la masa- bucataria venetiana

Cum curiozitatea o fi ucis pisica doar din cauză că a depășit niște limite poate de ea neștiute, noi n-am avut parte decât de bucurii gustative când, ajunși la Veneția, ne-am zis că vrem doar produse din bucătăria locală în farfurie, nu pizza din care cea mai bună e la Napoli, paste carbonara fără smântână, ca la Roma și așa mai departe.

Think globally și eat locally,
ca să parafrazez și inversez niște versuri ale trupei vocal-instrumentale  Gogol Bordello.

Am zis Veneția? Am mers către nord? Polenta să fie, atunci! Ce e de știut: în Veneția se mănâncă mămăligă albă. Nu e făcută din gris ci din porumb alb. E mai delicată, mai greu de găsit, mai scumpă, mai demnă de mesele din Republica Serenissimă. De încercat.

M-am prăpădit de râs în fața unei recenzii pe TripAdvisor. Vizualizați și voi americanul turist, sfătos și atoateștiutor, cel care se plânge de lipsa aerului condiționat când afară sunt 20 de grade și de lipsa tonei de gheață din pahare: ne-au dat o chestie albă și-i spuneau polenta! O stea și 10 recenzii negative și restaurantelor din jur, ai căror proprietari nu au luat mitraliera la bucătarul în cauză!

Așadar, ca să revenim la blidul nostru:

Sarde in saor. Sardine marinate. O  marinată cu  ceapă albă, stafide, pinoli, sare și oțet din vin alb. De pus lângă niște mămăligă. Antipasto curat. Antreu. În loc de ce ar putea fi pe un platouaș.

Vinetele făcute tot așa.

Baccalà mantecato (o pastă de cod) care de obicei se servește cu crostini/tartine de mămăligă. 

 

 Risotto cu cerneală de sepie. Bucuria celor care pot scoate apoi limba neagră la ceilalți:)

Ficatul venețian. Ficat de vită, felii subțiri, peste niște ceapă călită. Servit pe loc. Peste niște mămăligă. Albă și de data aceasta.

Desertul, mâine. E de poveste!

Alte povești despre bucătăria italiană puteți citi aici.