O să respect șablonul postărilor despre mâncare de pe blogurile unde mai ajung căutând cine știe ce.
100 de Șapte rânduri cu povești personale legate de felul de mâncare pregătit, fără sens, lungi cât o zi de post50 de0 rânduri cu incidente din timpul pregătirii10Un rândurirețeta în sine- 5
00 de13 rânduri cu descrierea superficială a modului de preparare Un citat de mare impact la final.
De la halvița care se găsea la noi la alimentara pe vremea lui Ceaușescu la torroncino mâncat în Italia pe timp de iarnă a trecut o veșnicie care a topit niște bariere: mama nu ne cumpăra porcăriile alea, mai primeam de pe la copii, afară la joacă. Torroncino aici e de o mie de feluri: cu alune de pădure, cu migdale, cu nuci, doar cu miere, artizanal, de la supermarket, ieftin (vorba vine) sau scump (dar ce conține, aur?). Mie-mi place cel din Sardinia, cu miere de corbezzolo (Arbutus Unedo). Amară.
De la vailingul imens bunicii la robotul meu de bucătărie performant a trecut aceeași veșnicie. Trec în fugă peste mărci, avantaje, costuri și ajung la viteza și puterea pe care eu personal nu o am.
Un albuș, 300 de grame de zahăr, 175 de miere, două linguri de apă, 200 de grame de migdale. Foi subțiri ca de napolitane. (aici le spune ostia.)
Ustensile necesare: un robot de bucătărie, un termometru, un aragaz, două cratițe.
Albușul se lasă la temperatura camerei (se rup niște molecule, fițe, figuri, nu-mi cereți explicații)
Se pune apoi în mixer.
Mierea pe foc, până când ajunge la 126 de grade. Zahărul și apa pe foc, când siropul ajunge la 146 de grade Celsius (termometrul meu a înebunit: îmi spune doar Fahrenheit, stăteam cu el în sirop și cu telefonul în mână ca să fac transformarea în timp real!). Prima dată siropul de zahăr, apoi mierea se toarnă peste albuș, în fir subțire, mixerul învârte și iar învârte, tot mai greu, spuma se solidifică, până compoziția se răcește.
Migdalele la cuptor 10 minute la 100 de grade, se pun în compoziție fierbinți, compoziția între două foi și gata.
Dar eu voiam să mă laud că ingredientele astea nu costă deloc mult, în timp ce un dreptunghi de torroncino, la supermarket, e 3- 4 euro. Și poate conține și arome identic naturale.
Scopul meu e să găsesc foi mai mari, eu aveam în casă niște discuri doar. Sau să mă apuc să le fac și pe alea?!
Un albuș, 300 de grame de zahăr, 175 de miere, două linguri de apă, 200 de grame de migdale. Foi subțiri ca de napolitane. (aici le spune ostia.)
Ustensile necesare: un robot de bucătărie, un termometru, un aragaz, două cratițe.
Albușul se lasă la temperatura camerei (se rup niște molecule, fițe, figuri, nu-mi cereți explicații)
Se pune apoi în mixer.
Mierea pe foc, până când ajunge la 126 de grade. Zahărul și apa pe foc, când siropul ajunge la 146 de grade Celsius (termometrul meu a înebunit: îmi spune doar Fahrenheit, stăteam cu el în sirop și cu telefonul în mână ca să fac transformarea în timp real!). Prima dată siropul de zahăr, apoi mierea se toarnă peste albuș, în fir subțire, mixerul învârte și iar învârte, tot mai greu, spuma se solidifică, până compoziția se răcește.
Migdalele la cuptor 10 minute la 100 de grade, se pun în compoziție fierbinți, compoziția între două foi și gata.
 |
| arată moale pentru că nu am așteptat să se răcească |
Dar eu voiam să mă laud că ingredientele astea nu costă deloc mult, în timp ce un dreptunghi de torroncino, la supermarket, e 3- 4 euro. Și poate conține și arome identic naturale.
Scopul meu e să găsesc foi mai mari, eu aveam în casă niște discuri doar. Sau să mă apuc să le fac și pe alea?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc pentru comentariu. Cu siguranță nu e violent și nici măcar un nenorocit de spam. Vă răspund imediat ce pot!