Cum fu la vot, la Roma

Iată-mă bifând și a patra țară în care votez la alegerile prezidentiale în afara României (am mai votat,  din 2000 încoace, la Paris, Barcelona și în Ciudad de Mexico. Mă iertați că nu  scriu Mexico City. Pe principiul Firenze, desigur).

Am fost la una dintre cele două secții organizate la Accademia di Romania.

Cu răbdare, după prânzul în familie și bine încotoșmănită. Am stat două ore la coadă, am luat lecții de rotaliană (stați pe aproape, ascuțiți-vă creioanele și scuturați praful de pe caiet!), sunt la curent cu situația fotbalului în Italia, am absorbit sfaturi culinare, am aflat câte case are un italian la care lucra o doamnă, ce pensie are, după niște ani petrecuți la muncă în Italia, unchiul altei doamne. 

Am fumat pasiv patru țigări.

M-au trecut lacuri de sudoare când am văzut
din ce se poate panica un grup de persoane. Singura mea inițiativă a fost să temperez stresul vecinelor de la coadă. Vecinii erau mai calmi.  În afara unuia preocupat peste măsură că datele lui personale, pe care le va trece pe  un formular, vor putea fi folosite într-o mega fraudă electorală.

Am asistat la niște izbucniri absolut inutile din partea unor doamne care, la coadă stând, au considerat util să-și descarce nervii pe angajații secției de votare care ieșiseră afară cu niște cuburi pe care lumea să poată completa niște declarații. Deci se poate să ne ajutați! Oamenii ăia au privit-o înmărmuriți.

În imagine puteți zări un domn în roșu. Nu săriți pe el: era de la o firmă care se ocupă cu transferurile internaționale de bani. Împărțea și el, targetat, niște pliante.

Era ora 5.

Niciun five o'clock. 

Elena de la Radio România ne filmează cu iPadul, femeile însărcinate și cu copii mici au prioritate. Președintele secției de votare trimite, printr-un domn destul de impunător, câte 10 formulare din acea declarație pe proprie răspundere că nu ai mai votat. Se împrumută reviste, cărți, să aibă lumea ceva tare sub cerere, când o completează, lumea se retrage e bănci, la mesele aduse afară din secție, pe soclurile statuilor. Traian cu lupoaica în brațe din curtea Accademiei nu are soclu, a scăpat :)

Care mi-ai luat pixul?

Românii nu sunt uniți!

Să nu-l mai văd pe ăla! (n-am reușit să aflu cine)

Coada se strânge, mormăi: să ne mai încălzim. Mesajul se transmite în spate.

Coada se împarte în ardeleni și moldoveni. De unde sunteți? Focșani, de lângă piața cu pui! Așa-i spun și taximetristului, când merg acasă: acolo unde se vând pui să mă lăsați!

A și zis doamna de la cimitir: Hunedoara! Că m-a văzut când am parcat. 

Și maxima: ne apropiem de intrarea în secție, un tânăr din spatele meu total dezamăgit de modul în care e zugrăvită. N-am îndrăznit să-l întreb ce face în Italia, dar am priceput. Sigur ar fi dat mai bine cu bidineaua.

Am cam înghețat.

Când am plecat, coada era, ca și la venire,  până în dreptul porții.

Să se consemneze: angajații secției de votare, ca toți cei pe care i-am întâlnit de-a lungul anilor, calmi, deloc înceți, politicoși.

Formulare erau. E foarte probabil ca oameni ajunși la ușa secției de vot  la 20:59  să spună că există mari carențe în organizare.