Urări și explicații

E cazul să încep de pe acum cu urările, căci nu mai garantez pentru integritatea mea fizică așa de ușor ca la 20 de ani.

Apropo de numărul acesta: au fost ieri 20 de ani de la prima zi de emisie a primului meu loc de muncă. (deși, dacă e să fim exacți, cu un an înainte făceam figurație la Teatrul Național din Tîrgu Mureș și eram retribuită, așadar nu ar fi chiar primul). Ca să explic cum poate un loc de muncă să emită: era un post de radio, primul radio privat din oraș, care a și dispărut, între timp. Radio Uniplus. Mâinile sus, dacă (m-)ați ascultat vreodată!

Eu nu ridic nicio mână: mă târăsc de aproape zece zile cu o
răceală, laringită, sper că nu se ajunge la bronșită, căpătată în cele zece minute de stat (lângă trei pici mucoși) în sala de așteptare a medicului de familie de la care voiam certificatul anual că sunt aptă pentru sport de neperformanță/agrement (Fără de care niciun club sportiv nu te lasă să intri nici măcar în vestiar, aici. În România cum e? Aici am văzut, anul trecut, ambulanța lângă un teren de tenis, venită la un jucător de vreo 70 de ani, așa că nu cârtesc împotriva măsurii. Doar că n-am reușit să convin cu medicul să mă strige pe geam când îmi vine rândul). Încă n-am ajuns la sală, aș dori să intru la saună, să le dau și altora din colecția mea de microbi.

Laringită era fix în ziua în care corul în care cânt avea concertul de Crăciun. În seara de dinainte mi-am zis să aștept (cu automedicația dusă la bun sfârșit) până a doua zi dimineață, înainte să bag dirijoarea în panică. Faptul că am fost prevăzătoare n-a schimbat deloc lucrurile. Tiii, mă trezisem cu febră! Trimit SMS și-mi dau seama că am greșit. Trebuia să o fi făcut cu o jumătate de oră înainte de concert. M-a sunat femeia din jumătate în jumătate de oră, la început, și mai rar, când i-am zis, cu rudimentul meu de voce, că aș dormi, când de la bun început puteam să zic: mă auzi, îmi auzi hârâitul? E vocea mea! Sunt coristă, una din treizeci, nu solistă! NIMIC. De fier femeia: cică vreau eu să fiu bolnavă și nu fac niciun efort să ies din letargie. Am dormit, am chemat un taxi, am cântat ca o privighetoare și jumătate, m-am întors acasă și am bolit în continuare. Angela Gheorghiu sigur și-ar fi pus asistenta personală să rezolve problema și ar fi dormit de la bun început. Dar eu nu sunt Angela. Doar Angela merge mai departe.

Altceva: sunt o supomană! De când mi-am luat oala sub presiune o țin tot în supe! 3-5 minute în oală, puțin la răcit, blender, gata supa-cremă de orice!

În rest, pregătirile de Crăciun devin pe an ce trece tot mai virtuale: rețete, filme, melodii, culori în temă. Totul pe computer. Stomacul va deveni și el tot așa, punem pariu? (dar colocatarul cu ce mi-o fi greșit?) Sau o să fac o supă? Stați să caut o rețetă de Crăciun.

Mă iertați că v-am scris cu nasul înfundat. Dacă citiți cu voce tare, atenție la fonfăieli.