Am ieșit ieri în griul ploios roman cu gândul să găsim motive de veselie după ce ne-am dat seama că gluma nu e glumă și de azi gata cu
joaca, băile sărate, bulgării de zăpadă și prăjiturile.
Le-am găsit imediat: știam că fauna Romei s-a îmbogățit, în ultimii ani, cu papagali. I-am văzut în stoluri în Villa Celimontana.
Pe drum, dintr-o grădină, ne priveau niște fructe de cedru (de câte ori nu am mâncat, și în România, crezând, cum zicea și eticheta de la supermarket, că am luat lămâi cu coajă groasă!).
E și vremea portocalelor: mi-am dat seama că, deși le tot văd prin pomi, de cam mulți ani, nu am cules niciodată cu mâna mea una. E timpul să acționez. Undeva unde gestul nu va fi ilegal (deși nu știu să fie împotriva legii să te bucuri de natura publică și de roadele ei).
Cum ar fi să am un portocal în curtea blocului și să cobor dimineața în pijama să iau două, trei fructe, pentru un suc proaspăt la micul dejun? Cum?
Și voi, cum ați revenit la viață?
Nu am exepriente interesante privind revenirea la viata. Poate doar zambilele din ghiveci, ce stau sa imi infloreasca.
RăspundețiȘtergereCat despre portocalele pe care ai vrea tu sa ti le insusesti legal, asa mi s-a intamplat mie cu foile de dafin. Avem un dafin mare in fata blocului, din care ma aprovizionez, atat pentru mine, cat si pentru cei veniti in vizita. De fiecare data, insa, am facut-o cu un oarecare sentiment de vinovatie. Pana cand, vecinul de scara mi-a povestit ca toti iau frunze de dafin de acolo. Cred ca ar fi bun si un rosmarin...
Ah, îmi și imaginez parfumul de zambile!
ȘtergereA ieșit și soarele, la Roma: îmbărbătare curată pentru cine a luat-o voios și adormit de la acest capăt.
O să-mi fac curaj. Tare mi-e că nu prea/încă nu sunt bune: prin parcuri am văzut câteva lăsate (urât!) desfăcute, pe borduri, părea că nu au corespuns controlului tehnic de calitate și gust. Să fi fost niște oameni acriți? Niște pescăruși nemulțumiți?
Sunt multe pe jos, deja, mucegăite. Nu e păcat?
Poate-s portocale pădurețe.
Ștergeretu știi mai bine, doar ești legu:)
Ștergerecând voi gusta îți voi confirma.