Roșii, araci și agricultură urbană

Am citit un articol foarte interesant, din trecut, în timp ce răsfoiam, acasă la ai mei, niște ziare locale pre-decembriste.

Le păstraseră  pentru că erau mențiuni despre fratele meu sau despre mine, dar habar n-aveau ce sursă de informare mi-au furnizat pentru acum când văd lucrurile ce ne înconjoară cu alți ochi!

Poftim exemplu din Steaua Roșie apărută la 8 decembrie 1987.

 

Și-mi amintesc anii în care ai mei  au avut o mică grădină, nu departe de blocul nostru. Trebuia doar să treci Mureșul ca să ajungi la ea. Aveau și vecinii noștri de la parter un lot de pământ tot acolo, mergeam împreună, ne mai ajutau mai ales cu sfaturi. Ei lucrau la Administrația locală, la grădini și parcuri.

Cămara se profila plină: ai mei au pus tot ce ne-ar fi fost de folos: morcovi, pătrunjel, ceapă, ardei, fasole, roșii. Ca tot gospodarul epocii!

Ce pari frumoși am avut pentru câteva zile! Păi ni i-ar mai fi furat ticăloșii dacă am fi urmat noi cu toții exemplul domnului Boicean?

Nu pricep însă de ce s-au consemnat aceste vajnice fapte gospodărești într-un număr de decembrie, când știm, dacă știm, cu toții când e vremea recoltei.

Despre mine ce să vă zic: avocado-ul din ghiveciul de afară a pierit. Am trecut sub tăcere subiectul. zău dacă o să mai cresc ceva cu atâta pasiune!

Venind la zilele noastre, am citit un alt articol interesant despre agricultura și mai ales acvacultura de oraș,  conceptul tomato-fish mai exact,  pe blogul doamnei Arakelian (aici).

Închei plină de speranță, repetând finalul grandios al articolului de acum 28 de ani, pe care l-aș transmite și domnilor care se ocupă de tomato-fish:  

„într-un cuvânt, se pot substitui parii pentru roșii. ”

Care o fi cuvântul?