Mușcam dintr-un colț de pâine când mi-am amintit că, luna trecută, când am fost la ai mei, am pozat niște articole din niște ziare pe care ei le păstraseră pentru că vorbeau despre mine sau fratele meu.
Au trecut zeci de ani de atunci, dar vă rog să scandați alături de mine: ”Socotim că asemenea baraje artificiale se cer grabnic înlăturate de pe drumul pâinii!”
Acum că ați rămas interziși, vă lămuresc: ziarul e Steaua Roșie. Autorul scrisese cu pseudonim. Vremurile erau crunte: în cartierul meu, acum 30 de ani, nu ajunsese mașina de pâine.
Erau vremurile cu cozi, cartele, camioane, lăzi împinse de descărcători cu piciorul prin praf și zăpadă, și jurnalism cetățenesc. Scris cu piciorul.
Acum ce m- a apucat obida?
Mi-am amintit că unul dintre colegii autorului articolului de mai sus mi-a fost șef, în 1996, când explodase ceva la combinatul chimic din oraș.
La câteva ore după, mi se pare că incidentul se petrecuse în timpul nopții, conducerea întreprinderii, autoritățile locale, pompierii și cine or mai fi fost au organizat o conferință de presă. Aveam imagini și cu secția afectată. Am scris repede o știre, i-am dus-o să o vadă, a zis NU. Și a schimbat-o.
Din formatul pe care l-am păstrat de-a lungul vieții, cel acceptat în audio-vizualul de peste tot (unul în care se răspunde în ordine la niște întrebări, ca să aibă povestea sens) a ajuns așa: Azi-dimineață la Combinatul chimic Azomureș din Tîrgu Mureș a avut loc o conferință de presă. Au participat: .... (și aici erau numele care trebuiau periate). Undeva spre final opera de artă a marelui ziarist se încheia cu propoziția: ca să discute despre explozia care a avut loc azi-noapte pe secția X.
Și voi, ce pâine ați mâncat cu șefii tinereților voastre?
dar trebuie sa recunoastem ca metaforele, metaforele de pe vremurile alea nu se mai fabrica azi! (dupa modelul oglinjoarelor etrusce...)
RăspundețiȘtergerePrimul meu sef, redactor sef la un ziar local in Ardeal, fusese scolit la Stefan Gheorghiu. A ajuns sa-mi fie sef dupa primul an de facultate, m-a primit in practica si apoi mi-a propus sa raman la gazeta. Dupa o vreme mi-au zis sa nu mai vin cu pareri de la facultate despre cum se face ziarul. Toti cei din redactie studiasera orice altceva decat ce invatam eu. In plus, ei lucrau acolo dinaintea mea. Acum cred si eu ca gresisem facultatea.
RăspundețiȘtergerePe de altă parte, ziarele astea locale se vindeau/mai vând mai ales pentru publicitatea (de la stat) și anunțuri (alea mortuare în principal!)
ȘtergereDupă ce făcusem cursul BBC pentru televiziune mi-am auzit că ăla a fost curs TBC. (tot unul școlit la Ștefan Gheorghiu, dintre cei care prin TVr o fi făcut știri cu mineri la plantat panseluțe).
Heiii, unde locuiai, in Cornisa sau 7 Noiembrie? Bunicii mei in 7 Noiembrie, ce bine cunosc cartierul ala si ce dor mi-e de el!!!
RăspundețiȘtergereLa vremea la care se scria articolul nu locuiam acolo. La noi ajungea mașina de pâine, chit că aveam și cale ferată aproape de magazin, și cantonier, și câinele Brigică și trenuri, din când în când.
Ștergere