Mătușa Monica se întoarce...

Este că seamănă cu mine?

...și-și notează aici întâmplări care vor deveni duioase amintiri sau chiar reproșuri când drăgălașul nepoțel, vai, trece timpul!, va fi adolescent și va avea dreptul să nu fie lipit cu forța de buzele țuguiate, mâinile smotocitoare și obrajii căutători de pupături ai zănaticei sale mătuși.

Ne uitam pe  aplicație cu ajutorul căreia o simplă față fotografiată poate deveni Charlot, clovn, cowboy, iepure etc și am găsit o categorie cu numere. Văd 4 și 6. În capul meu copilul are 5, pentru că îi împlinește în iulie. Mă corectează, mă simt prost, îi aplic un 4 virtual pe tricou, în fotografia în care avea și o bâtă de baseball în mână. E mulțumit. E una din zecile de poze trăsnite cu care s-a ales după vizita mea. Pe care să o înrămez?

E în perioada nuanțărilor relațiilor de rudenie. Unde cu doi ani în urmă, piticul își întreba unchiul care avea un telefon la ureche „Cu cine vorbești?” și a auzit „Cu mama mea!”, de a rămas minute în șir într-o mare dilemă (adulții au mame?!), unde cu un an înainte plângea rău de tot când mama mea i-a explicat că tatăl lui a fost mic, acum de câte ori ni se adresează precizează. ”Mergi până la tatăl tău!”mi-a zis, și m-a mulțumit să aflu că s-a prins cum e cu arborele genealogic.

Îi plac ghicitorile. Îmi place mult că nu se complică cu alea de prin cărți sau de pe internet ci inventează. Ia, aștept răspunsul vostru: „Alb și negru. Se luptă.” Dacă vreți, vă pot furniza și un indiciu suplimentar, dați-mi de știre.

Am făcut și yoga, prilej cu care am aflat cu toții ce nu știam până acum: la grădiniță există Activități de mișcare, unde el a învățat deja care e treaba cu lumânarea.

Cel mai tare mă stresează că nu am reușit să-i citesc până la capăt Lebedele, povestea mea preferată din copilărie. Parcă aș fi sora celor unsprezece care și-a lăsat un frate fără mână, din cauză că nu i-a terminat puloverul din fir de urzici!

Îi plac pastele! De abia aștept să vină la Roma!