Lina Bo Bardi- o italianca pentru lumea intreaga

Pe un scaun- capsulă al Linei Bo Bardi- la MAXXI (eu, Monica)

Într-una din ultimele vizite la MAXXI, în timp ce-mi trăgeam sufletul după ore de bântuit galeriile, mi-am dat seama că prea puține femei-arhitect din lumea aceasta ne sunt cunoscute nouă, celor mai puțin pasionați de arhitectură.

Cine îți poate spune cine a fost Lina Bo Bardi, dacă nu
: un italian, un brazilian, un ahtiat după design și arhitectură, un feminist, o feministă, o altă persoană care a plecat în lumea largă?

Îi scriu pe loc blogvienezei, știind-o pasionată de Bauhaus și-i zic: tu, care scrii despre femei adevărate, tu care ai fost în Brazilia o cunoști pe Lina Bo Bardi?

Am primit și răspuns. M-am bucurat. Îi mulțumesc și acum.
Ce ar fi lumea fără femei grozave, vieneze sau nu?

Am sa va marturisesc ceva. Cand eram studenta trageam chiulul de la cursurile facultatii mele ca sa alerg la cele ale facultatii de arhitectura. Ca orice persoana fara talent la desen, eram - si sunt inca - atrasa de maiestria cu care altii erau in stare sa imagineze, dar si sa traseze pe hartie, forme, volume, decoruri. Intelegeam atunci arhitectura ca fiind acea abilitate a omului de a-si proiecta visele si dorintele in beton, lemn si sticla, si de a le ingloba in natura. 

Ma inspaimantau formele atroce si lipsite de fluiditate, iar de frica asta nu am putut sa trec nici pana in ziua de azi. Ideea ca spatiul este atat loc de joaca, dar si material pretios care nu trebuie irosit, mi-a ramas inoculata in sistem si recunosc cu mandrie ca in casele pe unde am locuit am tinut cont de asta intotdeauna. Pornind de la aceste premise, propunerea Monicai de a face schimb de personaje si de a scrie despre o arhitecta de origine italiana mi-a mers direct la sufletul meu cel de arhitect undercover.

Sunt sigura ca multi dintre voi ati vazut macar o data in viata faimosul capsule chair fara sa fi stiut ca el a fost creat de arhitecta Lina Bo Bardi. Simplissim si genial, acest scaun a supravietuit curentelor, modelor si timpului si inca mai starneste imaginatia designerilor care incearca - in zadar, as indrani sa zic - sa il recreeze, sa il reinterpreteze. 

Muzeul de Arta din Sao Paulo  
 Licensed under CC BY-SA 3.0 via Wikimedia Commons.

Cum ai putea imbunatati ceva ce a fost deja creat perfect? Dar scaunul acesta nu e singura creatie remarcabila lasata in urma de italianca Lina Bo Bardi. Muzeul de Arta din Sao Paulo poarta semnatura ei, iar casa pe care si-a proiectat-o in ce a mai ramas din padurea tropicala Mata Atlantica din jurul orasului Sao Paulo e un exemplu remarcabil de comuniune intre creatia umana si natura. 

Cum a ajuns insa o arhitecta italianca sa creeze in Brazilia?

Lina Bo Bardi, nascuta in 1914 la Roma, ca Achillina Bo, studiaza arhitectura intr-o perioada extrem de tulbure a istoriei. Devine absolventa a Colegiului de Arhitectura din Roma in anul 1939, dupa care se muta la Milano pentru a lucra cu arhitectul Carlo Pagani. In 1942 isi deschide propriul birou de arhitectura, dar razboiul aflat in plina desfasurare nu ii ofera, in mod evident, un mediu propice de lucru. Astfel, incepe sa colaboreze cu diverse reviste ca ilustrator.

Nici perioada de dupa cel de-al doilea razboi mondial nu ii ofera tinerei arhitecte conditii mai bune. Calatorind in 1945 prin Italia pentru revista Domus, Bo Bardi este profund miscata de distrugerile masive pe care le documenteaza. In 1992 arhitecta ii marturisea unei jurnaliste ca, impreuna cu sotul sau, Pietro Maria Bardi, realizase in 1946 ca visul lor pentru o Italie libera si moderna fusese distrus. Decizia de a-si parasi tara a fost, deci, fireasca pentru cei doi tineri, iar faptul Pietro Maria Bardi avea contacte solide cu Brazilia a inlesnit alegerea noii patrii.

Am sa fiu indrazneata si am sa spun ca imaginatia arhitectei a proliferat precum vegetatia din padurile amazoniene dupa mutarea in Brazilia. Ofertele de lucru nu au prididit sa apara. Sotul sau, Pietro Maria Bardi devine co-fondatorul influentei reviste Habitat. Ambii soti sunt acceptati in randurile Institului Brazilian al Arhitectilor, iar in 1947 Pietro Maria Bardi este invitat de Assis Chateaubriand sa puna bazele unui Muzeu de Arta. 

Orasul ales pentru a gazdui acest muzeu a fost Sao Paulo, iar Linei Bo Bardi i-a fost incredintata proiectarea cladirii. Rezultatul este unul remarcabil: o cutie de sticla, prinsa in doua chingi de beton rosu, care lasa dedesubt un spatiu liber, fluid. Mesajul transmis de Bo Bardi este unul care, ne spun criticii, indeamna la spontaneitate, fiind in acelasi timp o invitatie la a fi impreuna, in mijlocul comunitatii.

FOTO: Ana María León

O fericita intamplare face ca anul 1951, anul in care Bo Bardi devine cetatean brazilian, sa coincida cu anul in care isi definitiveaza si propria casa. The Glass House - casa de sticla nu e departe din punct de vedere conceptual de Muzeul de Arta din Sao Paulo. Plasata pe o proprietate vasta, de peste 7.000 de metri patrati, casa are peretii transparenti, de sticla, asa cum ii spune si numele, si este ridicata pe piloni, lasand natura sa o inconjoare - si asta in adevaratul sens al cuvantului. Casa este expresia cea mai puternica a convingerii arhitectei ca intre creatia umana si natura trebuie sa existe o coabitare reciproc avantajoasa.

De la finele anilor ´50 si pana la mijlocul anilor ´60, Lina Bo Bardi merge, la cererea Guvernatorului, la Sao Salvador da Bahia, unde preia conducerea Muzeului de Arta. Intemeiaza apoi 1963 Muzeul de Arta Populara, insa in 1964, cand are loc o lovitura de stat militara si armata invadeaza Muzeul de Arta, Bo Bardi demisioneaza si se intoarce la Sao Paulo.

Dupa 10 ani in care regimul militar nu ii mai ofera conditiile necesare pentru a profesa, marginalizand-o, Lina Bo Bardi revine pe scena arhitectonica a Braziliei in 1982 cu o creatie spectaculoasa. Centrul SESC Pompeia, la a carui proiectare munceste impreuna cu echipa sa intre anii 1977 si 1982, nu va fi insa numai o splendida dovada a geniului Linei Bo Bardi, ci isi extinde puternic influentele in societate. Gandit ca un loc care sa ofere clasei muncitoare servicii de sanatate, sport si distractie, centrul devine un adevarat punct vital al orasului, cu echipe de fotbal, trupe de teatru, club de dans pentru seniori, dar si multe posibilitati de distractie pentru cei mici.

Zece ani mai tarziu, in 1992, Lina Bo Bardi trece in nefiinta in casa sa de sticla, lasand in urma o lume pe care a facut-o un pic mai buna prin creatiile sale.