- după ce mi-am luat niște unghii în carne de la o cetățeană în destul de multă etate (80 de ani?) a RP Chineze, acum câteva luni, în fața toaletei unui muzeu din Roma, pentru că se considera în fața mea la rândul care nu exista, doar pentru că ședea pe o canapea aflată la vreo douăzeci de metri de ușa respectivă
- după ce ieri era să-mi sfâșie trenciul o cetățeană a RP Chineze, doar pentru că voia să facă o poză cu telefonul la schimbarea gărzii de la Amalienborg
...am pornit războiul. Broșuricile autorităților chineze
nu au niciun efect. Vin barbarii. Cu hainele lor îngrozitoare, necălcate, din culori incerte, cu pantalonii prea scurți și cu genunchi, cu mirosul celor care nu iubesc decât apa din China, dar se înghesuie în magazinele scumpe, cu unghiile lor lungi și murdare, pregătite să intre în carnea altor turiști care le stau în cale.
Unde e cultura, istoria, delicatețea, tovarăși? Unde sunt jucăriile chinezești? De ce ați exportat batiste în România, pentru că nu le folosiți voi?
Mi-am anunțat și tovarășul de viață și de drum. E război, să mi te alături!
Război, război, de ce nu sunteți ca noi?
Ajungem, de la Copenhaga, la Roma. Pleacă să vadă unde trebuie să ne așteptăm bagajele.
Se încrucișează cu un cetățean (în etate și el) al RP Chineze care tușește și acumulează zgomotos mucus în cavitatea bucală. Se apropie de mine. Mă uit speriată, a aflat de declarația mea de război! Mă uit în spatele meu, trei coșuri de gunoi: plastic, hârtie, deșeuri organice.
Și atunci, mulțumesc doamna profesoară de canto!, răsună Terminalul 1 al Aeroportului Leonardo da Vinci, vorbește Monica: No! you cannot do that! You cannot spit in public places! Paper, plastic, glass and aluminium! (Nu, nu puteți face asta, nu puteți scuipa în spațiul public!) ) Cu ură. Multă ură. Pentru care am căutat aprobare în jur. Am găsit privirile reci ale soției și fiicei individului. Am ridicat nasul sus. Eram pregătită de contraofensivă. Nu a venit.
Când s-a întors și tovarășul meu de bătălie, l-am anunțat că e foarte probabil să fi câștigat deja o luptă.
A venit și valiza, iar pe drum spre ieșire am inspectat coșurile din preajmă. Strict deșeurile pe care le așteptau și cei care le-au inscripționat.
Mă iertați, sper să citească și cine trebuie. Voi pune etichetele necesare.
Rușine! 耻辱!
Războiul continuă.
Vă atrag atenția că puteți fi doar de partea mea. Nu comentați dacă nu aveți strategii care ne-ar putea duce la izbândă!
Eh, Monica, și europenii scuipă. Nu în incinte, e adevărat, dar pe stradă n-au nici o jenă. Nu știu cum ies așa barbați din mame care, teoretic, sînt civilizate și nu scuipă pe stradă. Și, să zicem, înțeleg și teribilismul adolescenței, dar după aia ce scuză mai au?!
RăspundețiȘtergereVai, ma starnesti! Lucrez cu grupuri de imigranti din toata lumea si am niste povesti..... Ca sa raman la tema - un cetatean al aceleiasi republici se spala dimineata pe fata in chiuveta din bucataria birouluI, spalat cuprinzand gargara si eliberarea de mucus a cailor respiratorii inferioare. De trei ori a trebuit sa I se spuna - discret, sa nu ii ranim cumva sentimentele - ca exista si bai in cladire.
RăspundețiȘtergeresi europenii, haha, dada. Romani aici sunt cacalau.
RăspundețiȘtergereInca nu m-am obisnuit ca chinezii imbraca copiii (baieti) cu pantaloni descusuti intre picioare. Si fara chiloti. Citisem, stiam ca are fiica mea cativa in clasa, tot m-a socat :)
Pot înțelege că suntem diferiți și între noi, concetățenii, dar zgomotul și mizeria nu le (mai ) pot suporta. Nu pricep ce anume se întâmplă cu ei: credeam că sub comunism i-au uniformizat și pe ei la un nivel superior celor care au trudit la jug. Îmi imaginam că dacă japonezii sunt obsedați de curățenie o fi ajuns, căci sunt mai aproape, și în China ceva. Ideea cu strigatul mi-a venit după ce m-am gândit că, la câți sunt ei, pot fi ținuți în frâu doar cu o dictatură, așadar vocea și biciul nu pot fi decât utile. Mi-e și milă de ei, dar voi riposta, de acum înainte, când sunt victimă.
Ștergere