Viața la Roma: în spatele ferestrei

Copenhaga

Mă simt ca În spatele ferestrei, de când m-am retras, pe timp de noapte, într-o cameră care dă spre curtea interioară a blocului în care locuim.
(E vară, nu suport aerul condiționat, încăperea aceea e mai
răcoroasă)

Câte o cameră și o baie din fiecare apartament al acestui imobil cu 4 etaje și două scări dau către curtea interioară deloc mare, așa că aveam să-mi dau seama, de dimineață, că toți vecinii noștri își duc viața taman aici.

De ce de dimineață: după prima cafea, probabil, altfel nu-mi explic spiritele încinse când ochii sunt mijiți de somn, a început o stranie spirală decibelică.

Mai întâi vecinii de la patru, de la scara A. Vorbea mai mult doamna, soțul riposta destul de calm. Degeaba: urletul final a fost ” lasă-mă să vorbesc!”. O ținea sau nu soțul de gât? Nu vom afla.

De la etajul trei, abia căzuse cortina cu un etaj mai sus, o familie cu trei copii adolescenți se pregătea să iasă. Cine o fi aiuritul care și-a uitat tot felul de lucruri în cameră?

O fi adolescenta de la doi, Laura cea pe care n-am văzut-o niciodată și despre care deseori mama ei se întreabă cu ce i-a greșit Celui de Sus că există? La etajul doi continua cearta de cu o seară înainte: fata ieșise și se întorsese prea târziu. N-a fost prima oară, vă jur.

Tot la etajul doi, dar vizavi, vecinul meu care se teme de trecerea timpului a pățit un mare necaz. Soția lui a căzut, la florărie, și și-a rupt degetul de la picior si încheietura mâinii. O femeie foarte vocală care, fără să fi luat lecții de canto, impostează în așa fel vocea încât nici nu trebuie să se miște în căruciorul de rotile pe care l-au închiriat cât încă are probleme. Păcat că zidurile clădirii noastre sunt foarte subțiri!

Micuțul de la etajul patru de la scara B a tras o criză de plâns, cățelul de la etajul trei i-a ținut isonul.

Mă tem de liniște. Cine va muri primul asasinat la noi în bloc? Voi fi în stare să-l descopăr pe cremenal?