Recomandându-vă cu drag atât Blogul vienez cât și povestea vajnicelor autoare despre produsele de patiserie pe care neapărat să le încercați la Viena, vreau neapărat să vă povestesc ce sertăraș din creier mi-a deschis povestea aceasta:
căminul de copii cu program prelungit din apropierea casei, somnul de după-amiază, gustarea de la ora 16.
căminul de copii cu program prelungit din apropierea casei, somnul de după-amiază, gustarea de la ora 16.
Niște buctăle cu gem, arse, îngrozitoare cam cum
În copilărie nu prea mâncam eu cu mare bucurie nimic, darmite niște dulciuri cum tocmai v-am descris!
Dar nu se făcea nici să arunc mâncare. A venit lângă mine slăbănoaga de Grebenișan. Tii, fir de trestie era și alta nu! Și-a terminat buctăla pe care o primise, ca și mine, și mai voia! O mușcătură, mai exact. N-am avut timp să-i răspund. Sau eram, ma suspectez, cam moale.
O urmăream înspăimântată: cu ce poftă stricase un colț al aluatului ars care oricum nu-mi trebuia! Cum se depărta mandibula de maxilar, lăsând în urmă un gol. Două ațe de salivă care s-au rupt taman când se apropia mama mea.
Gata amintirea.
Vă place Brahms? Vă plac buctălele? Mie nu. Îmi plac brioșele (nu muffins, brioșele din aluat cu drojdie crescut la rece, cu mult unt, rețeta franțuzească). Nu-mi plac dulciurile cu gem.
hihihi, mama are o patanie similara cu niste biscuiti si doua surori slabe slabe in rolul lui Grebenisan :))
RăspundețiȘtergereTraume cu non-madlene, clar!
Ștergere