Paris: cum puteam să uit așa ceva?!

De dimineață, ieri, să caut repede gazul euforizant imediat ce se luminase. (La ora șapte, când mă trezesc, încă e întuneric).

Afară era mai gri decât în piesa care se juca, în copilăria mea, la Tîrgu Mureș (Szürke délután- După-amiază cenușie)!

Ploua!

Prima reacție a fost să nu mai ies din casă. Greșit: la Paris n-ai cum să speri că se oprește ploaia imediat, ai răbdare puțintel!

Așa că am ieșit spășită. Am trecut de clădirile din imagine și a ieșit soarele. Așa a fost toată prima parte a zilei.  De unde îmi mai contrazic o dată nepoțelul: după ploaie iese soarele, nu neapărat curcubeul!

O fi Parisul cenușiu, dar rămâne Parisul vesel!

Apropo, mi-am luat o umbrelă cu spițe ranforsate. Mi-aduc și acum aminte incursiunile pariziene cu umbrela pe post de suliță împotriva vântului ce însoțea ploile!