Parisul, pizza și limeta

Am învățat încă din Mexic să nu caut pizza buna acolo unde nu este. 

Și totuși, într-o seară în care, dacă am fi locuit la Roma, am fi luat niște pizza de la colț, am descoperit, la Paris, o lume aparte. 

Am descărcat o aplicație pe telefon numită sugestiv pizza și am căutat pizzeria cea mai apropiată.

Privind meniul mi-am dat seama că nu acestea trebuie să fie criteriul după care să ne umplem stomacul în acea seară.

Invenții îngrozitoare:  brânzeturi franțuzești pe pat de aluat cu drojdie.

Smântână, cârnați afumați. Niște clătite tocate fin mai lipseau!

Am renunțat să mai căutăm perfecțiunea de teamă  că vom rămâne hămesiți și am cerut o pizza Albă ca zăpada: ou, camembert și smântână. Domnul a luat una cu ton.

Clic clic pe aplicație, plătit cu cardul, preluat cutia de la curier. 

Am desfăcut- o. Doar nu era să sper și la miros de foc de lemne?

Iar felia cea de sus, oare ce- o avea de spus?

Din pungă mi- a zâmbit drăgălaș un pliculeț. Ne- am prăpădit de râs: francezii anti- americani pun, totuși, ketchup pe pizza!

Nu: lucrurile stau mult mai rău/ hazliu: ulei de rapiță și praf de piper Cayenne. 

Salutări de la Roma. Facem o cură de pizza.