Cu avionul: când pericolul cel mare nu sunt teroriștii

Dacă iau cel puțin zece avioane pe an, de vreo opt ani încoace, mă consider încercată de viață.

Călătoriile nu sunt un stres, dar pot deveni repede. De la o defecțiune tehnică, de la un terorist nenorocit, de la un pilot nebun, de la un pastor tot așa, de la condiții meteorologice îngrozitoare. Sau pentru că așa ne este scris.

Așa mi-a fost scris mie, în iarnă, când am

luat aparatul zburător către casă.

Aceeași companie, singura care mă duce în târgul natal, nici nu-i mai pomenesc numele, căci mult m-am frământat dacă să scriu sau nu despre povestea asta.

În dimineața călătoriei citisem un articol despre ce fac însoțitorii de zbor. Să nu-i considerați niciodată chelneri, deși asta fac atunci când lucrurile merg ca unse la altitudine.

Sunt pregătiți pentru multe alte lucruri.  Controlează frica celor de pe scaune, dacă avionul trece prin turbulențe sau în cazuri despre care nici nu doresc să vă povestesc.

Misiunea lor începe în momentul în care pasagerii urcă în avion. Îi privesc și știu cu cine au de aface, spune articolul pe care îl citisem.

Așa or fi făcut și când avionul era încă pe pistă. Eu eram pe scara din față când le-am auzit pe stewardesele noastre cerând personalului de la sol să vină poliția. Și un medic.

După niște minute, o stewardesă mi-a cerut să schimb locul cu cineva de la mijlocul avionului. Cum pentru cel care mă aflam am plătit în plus, am refuzat politicos. Cineva de pe șirul alăturat de scaune a acceptat.

N-o să-i mulțumesc niciodată. O pasageră stresată. S-a ridicat în picioare, s-a plimbat, a făcut genuflexiuni, a privit pe geamul ușii din față, când stewardesele vindeau de zor de mâncare și cosmeticale, departe de noi. Apoi pe vizorul cabinei piloților. Unul dintre ei a ieșit la toaletă. L-a așteptat, l-a pupat. A mers apoi către stewardesele care aveau de vândut, cum spuneam, i-a masat uneia urechile, alteia mâinile. A revenit la ușă, a respirat adânc. A studiat apoi cum se deschide. Stewardesele, cu treabă, departe de tot.

La coborâre am cerut explicații: au cerut un medic și poliția ca să constate dacă e un pasager cu probleme. Au stabilit că poate zbura și că acceptă limitele. La limită și mânați de interese economice, aș zice: ca să nu fie luată pe avion, ar fi trebuit să i se caute geamantanul, deja îmbarcat. Două ore cel puțin de întârziere, o linie low cost primește autorizație de decolare mai greu.

Am lăsat-o lângă cabina piloților: Voia să-i mulțumească comandantului. Și eu i-aș fi mulțumit, căci nu s-a enervat prea tare când un alt pasager urla la el că nu l-au lăsat cu valijoara cea mică, era mică, uite chitanța!, la bord.

Dar despre oamenii altă dată cu capul plecat care au căpătat curaj, în Occident, altă dată.