Paris: vecinii de scară

N-avea rost să procedez ca tabloidele și să vă povestesc cum, în dimineața de după atacul de la Bataclan, vecinii de vizavi, coincidență, au plecat!

Stăm în altă zonă a orașului, sunt oameni dintr-o altă categorie, nu-i acuzam de nimic, în afară de faptul că sunt diferiți într-un mod decibelic. 

Hassanii (căci așa se numeau) au plecat în stilul lor zgomotos: au lăsat vraiște ușa blocului, mizerie per scări etecetera. 

Noi suntem singurii (aici, la Roma, în Mexic) care, la venire și la plecare (cu cutii, mobile șamd) scriem un frumos aviz în care anunțăm scopul și durata mișcărilor de trupe. Și nu vom renunța la acest obicei, poate se vor molipsi, până la urmă, și ceilalți!

Întorcându-ne la vecini, domnul F., portarul, ni i-a pomenit când voia să ne spună că multe obiceie sunt și pe lângă bordeie, chiar și în clădirile hausmanniene pariziene. Abia mutați aici, cu ani în urmă, și-au lăsat pantofii pe preș, ca să-i găsească portarul, dimineața, și să-i lustruiască lună.

Oameni cu stare, imobil cu stare, comportament cu o altă stare.

Agentul imobiliar ni i-a pomenit, n-a dormit nopți la rând din cauza asta! de ce nu și-a dat seama cine erau?, când ne povestea că au venit îmbrăcați în stilul nostru, când au vizitat apartamentul și apoi, când au semnat contractul, pentru ca apoi anumiți vecini să le scrie, speriați, că din suita care îi însoțește, acum toată în negru, cu doamnele acoperite bine, mai lipsea o cămilă!

Am mustăcit când ne-am prins, vineri, cine s-a mutat în locul lor.  Împăratul însuși!

Bine ați venit, familia Kaiser. Să vedem voi ce lăsați dimineața pe preș! 

Vineri am dat să ies din casă și era cât pe ce să intru într-un dulap. Gri, ca la secția de poliție.