Paris: de ce n-o să ajung niciodată la teatru

Ai mei m-au dus la teatru de mică: ne îmbrăcam cu toții frumos,  îmi puneau hainele lor împăturite sub mine, pe scaun, ca să mă ridice la înălțimea lor, și priveam în liniște ce se întâmplă pe scenă. 

Pe unde am mers, am tot mers la teatru. Nu mi-am făcut niciodată abonament, și m-a distrat mult, la Roma, Pippo del Bono când s-a oprit din vorbit și a întrebat publicul: voi sunteți abonați seria A sau seria B?

Am urmărit în pragul infarctului, în Mexic, la Dama de negro a lui Arthur Kipp (Doamna în negru)  și m-a distrat teribil cum o scenă palpitantă din Sleuth al lui  Anthony Shaffer a fost întreruptă de un actor care, de după un fotoliu, ne-a spus că se luase lumina, nu e întuneric pentru că așa a dorit regizorul. Problema s-a rezolvat destul de repede și omul și-a putut vedea de pistolul cu care îl amenința pe celălalt personaj.

La Paris,
încă  n-am ajuns la teatru. Veniserăm în iulie ca să ne căutăm apartamentul în care vom locui anii aceștia și, în holul prietenilor care ne-au găzduit, am văzut niște bilete pentru luna februarie.  Cumpărate cu șapte luni înainte? Oameni prevăzători? Da, pentru că de azi pe mâine nu te poți hotărî aici să mergi la teatru. Nici de azi pe săptămâna următoare. 

O piesă care mă interesa are locuri la sfârșitul lunii mai. Phaedra(s) (Fedrele), inspirată din L’Amour de Phèdre de Sarah Kane, și Fedrele văzute de Euripide, Seneca și J. M. Coetzee. Cu Isabelle Huppert. Nu găsesc două locuri alăturate nici în luna mai, sâmbătă seara! Nici măcar la cucurigu!

Nici bilete de avion nu-mi place să iau cu mai mult de două luni înainte, de ce aș bloca o sâmbătă seara cu șase luni înainte, cum au făcut prietenii mei?

Mă derutează și entuziasmul de pe rețelele sociale al celor care se ocupă de imaginea teatrelor. Anunță cu atâta frenezie că, de exemplu, reprezentația de sâmbătă va fi extraordinară ,când deja biletele sunt vândute. Intru repede să cumpăr bilet, entuziasmul dispare: nu găsesc!

M-a lămurit aceeași prietenă prevăzătoare: în timpul săptămânii e mai ușor să găsești un loc, unul singur, rareori două. Dacă în timpul dintre momentul achiziției și cel al vizionării se întâmplă ceva, există o pagină unde biletele se vând chiar repede și, important, la prețul de achiziție, așadar nu face nimeni speculă. Vin la teatru, la Paris, alături de parizieni, și turiștii: francezi, francofoni de aproape sau de departe, e de înțeles.

Poate voi ajunge, cândva la teatru.

PS: am luat la puricat pagina de rezervări a teatrului Odeon, zi cu zi, și am reușit: într-o duminică, la ora 15. Ciudată oră, imediat după prânz. Dar poate mai bine așa decât seara la opt, căci spectacolul durează trei ore.