O găselniță foarte bună, intratul în vacanță, în Franța!
Anul școlar începe și se termină în aceeași zi pe întreg teritoriul. De Crăciun și de Toussaint vacanțele coincid, dar iarna și primăvara (februarie și aprilie) nu.
Ca să nu
paralizeze țara și traficul, ca să nu se umple hotelurile peste măsură într-o singură săptămână și să stea goale când copiii merg la școală, harta Franței a fost împărțită în trei zone, iar vacanțele se iau decalat.
De exemplu, săptămâna aceasta este a doua din vacanța de iarnă (nu cea de Crăciun!), în zona C ( cea verde, în care se află orașele Créteil, Montpellier, Paris, Toulouse, Versailles
), pe când în celelalte două zone copiii s-au întors deja la școală.
Corsica și teritoriile franceze de peste mări hotărăsc singurele când e vacanță.
Detaliile sunt pe pagina Ministerului francez al educației.
Da, intelepti francezii astia din ministerul de resort. Incurajeaza si vilegiatura, fara a aglomera autostrazile patriei.
RăspundețiȘtergereIo urasc zonele astea, pe bune! Pentru prima zona in 2016, intre vacanta de Craciun (prima zi de scoala dupa vacanta de C) si vacanta de iarna sint doar 5 saptamini. Urmatoarea perioada de scoala este de 6 saptamini. Ei, si in fine, ultima perioada de scoala este intre 18 aprilie si 5 iulie, adica 11 si jumatate! In conditiile in care copiii au acuma miercurea dimineata scoala si, bonus special, 1 si 8 mai pica duminica.
RăspundețiȘtergereRecomandarile pedopsihologilor sint de 7 saptamini de scoala intre vacante. Dar, bien sûr, li se filfiie ministrilor de binele si sanatatea copiilor (sau a profesorilor, ca nu-i usor sa incerci sa faci ore cu elevi surexcitati din cauza oboselii). Important e sa se termine vacantele inainte de 1 mai, ca sa poata profita profesionistii din turism.
Jual
Aoleu, ai dreptate. La asta nu n-am gandit. eu am vazut doar partea cu soselele si partiile de schi mai putin aglomerate, desi nu cred ca toata lumea porneste la drum in vacantele astea.
ȘtergereColegii mei francezi zic asa: "Sistemul e facut pentru sistem, nu pentru copii". Argumentatia pro turism si trafic e un exemplu bun.
RăspundețiȘtergere