Ratatouille, Paris și tipii de la deratizare

Nu le e deloc rușine francezilor cu numărul de șoricei, șobolani și alte rozătoare care le populează orașele, parcurile și, să nu negăm, locuințele!

Ca niște străini ce suntem, mare ne-a fost mirarea să constatăm că pe panourile din parcuri, care le povestesc trecătorilor care e flora și fauna locurilor, la loc deloc de rușine stau și
vreo trei specii de mici mamifere cu incisivi bine dezvoltați.

A venit, apoi, momentul în care jos, la intrare, eram anunțați că vin tipii de la deratizare, să le deschidem ușa, să le fim prieteni, căci ei ne sunt, sau, dacă nu suntem acasă, să lăsăm cheia portarului. 

Eu eram acasă, așa că l-am cunoscut pe zâmbărețul venit cu desaga plină de capcane.

- Bună ziua, stimate, domn, eu vă permit să-mi colindați prin casă,  dar lămuriți-mă: activitatea dumneavoastră e una cât se poate de obișnuită?

-Desigur, toți locuitorii acestei frumoase metropole ne lasă să le intrăm în case, în fiecare an!

- Atunci  poftiți aceste bucăți din plastic pe care să vi le puneți peste pantofi și explicați-mi ce faceți.

-Voi pune în fiecare baie și în bucătărie aceste mici cutii din plastic negru. Nu le atingeți cu mâna, căci nepoftiții oaspeți au mirosul fin și nu se vor atinge de festinul pe care l-am pregătit pentru ei în interior.

- Dar cum intră ei în locuința mea? Sună la ușă?

Mi-a spus cât de mici se pot face ei ca să intre, odată cu conductele, în casele oamenilor. Dacă se vor pune pe mâncat, substanța din interiorul cutiuțelor din plastic le va face rău.

- Iar eu voi găsi bietele lor trupșoare neînsuflețite în casă?

- Nu. Dacă se simt rău, se duc la ei, la  subsol, să sufere în liniște. Venim peste un an să vi le schimbăm.

A fost ultima zi în care am dormit cu ușile băilor deschise. 

Trecuseră patru luni de la această lecție de deratizare când am primit un mesaj supărat de la administratori: sunt vecini care s-au plâns că l-au văzut pe Ratatouille altundeva decât la televizor. Rezultă că nu toți erau acasă când a trecut specialistul în chițcani, așa că băile și bucătăriile lor erau poarta de intrare către paradisul alimentar pe care numai ființa umană li-l poate asigura. Vor veni iar cei de la deratizare, am fost certați, nu cumva să nu le deschideți ușa!

Și uite așa a sunat iar cineva la ușă, eu nu eram pe fază, și până să mă dezmeticesc, era pe la noi prin băi căutând cutiuțele pitite de colegul său. Le-a schimbat, pentru că avea o misiune de justificat dar pun  pariu că vecinii la care nu fuseseră nici în vară nu le-au deschis ușa. Și nu purta nici mănuși! Apă chioară pentru șoricei petrecăreți!

Dormim în continuare cu toate ușile închise.