Paris: Radio France, cocovan și amintiri

Astăzi se împlinesc cincizeci de ani de când
a fost inaugurată La Maison de la Radio, Casa Radioului francez. La ceremonie venise însuși De Gaulle, deși nu asta face importantă această instituție ci concertele, corul de copii, o orchestră extraordinară, și multitudinea de evenimente culturale organizate aici.  I-am pășit deseori pragul, și în 2000, când făceam un stagiu alături, la Radio France, și acum, în ultimul an de când locuiesc la Paris.

Urmăriți aici discursul de la inaugurare.

La Radio France, în 2000,  unde învățam lucruri pe care în graba cu care se dezvolta media în România în acele vremuri nu prea aveam cum să le deprind cu calm, am cunoscut oameni tare simpatici. Toți au ieșit la pensie, nu-i mai pot întâlni. Cu unul dintre ei, înainte să-mi închei stagiul, am mâncat, la restaurantul unde angajații mergeau doar pentru ocaziile speciale, probabil, primul și ultimul meu coq au vin. A fost bun, căci compania era aleasă și, dacă a fost prima oară când am mâncat așa ceva nu aveam cum să-l compar cu rasolul făcut de bunica.

Dar ce e coq au vin? Un rezumat dintr-o lungă listă de ingrediente! De ce nu se spune nimic despre coniac, sângele de porc sau pasăre, ciuperci, sare ori piper? Din comoditate. 

Iată și rețeta, căci vin sărbătorile și cum să treceți în noul an fără așa ceva?

Pentru șase persoane, căci nu se face să gătești două ore pentru o singură gură, aveți nevoie de un cocoș de două kilograme tăiat bucăți, douăsprezece cepe verzi, 125 grame de șuncă slabă, o lingură de ulei, 120 grame de unt, o lingură de coniac, o sticlă de vin roșu, ierburi de toate felurile adică cimbru, dafin, rozmarin, tarhon și ce mai adaugă francezii în ceea ce ei numesc bouquet garni, doi căței de usturoi, două sute de grame de ciuperci (Larousse cuisine spune că mâncarea va fi mai bună dacă o faceți cu gălbiori), o lingură de făină, trei linguri de sânge de pasăre sau de porc, sare și piper.

Sărați și piperați bucățile de carne, decojiți cepele și opăriți șunca. Puneți untul și uleiul într-o cratiță, adăugați șunca și ceapa. Scoateți-le din cratiță, prăjiți și cocoșul bucăți, puneți înapoi șunca și ceapa, turnați deasupra coniacul și flambați, apoi vinul, încetișor, ierburile și usturoiul zdrobit. Aduceți la fierbere, acoperiți, micșorați focul și lăsați o oră la înăbușit. Amestecați din când în când. 

Curățați ciupercile, faceți-le bucățele, sotați-le în 30 de grame de unt și adăugați-le în cratiță, cam după o oră de când tot fierbe mâncarea. mai lăsați 20 de minute pe foc și cu vreo zece minute înainte să serviți adăugați făina și restul de unt. După vreo cinci minute adăugați și sângele (insist pentru că îmi dau seama că e imposibil, când trăiești la oraș, să ai sânge de animal prin frigider).  Julia Child propune sos de roșii. Serviți cu cartofi fierți la abur.

Mie mi-au pus tagliatelle lângă cocoș, țin minte și acum.

Mi-am amintit de acest prânz de iarnă de la restaurantul radioului francez pentru că citisem ieri că în 2016 cele mai multe căutări pe Google ale românilor au fost despre „cocovan”. Am râs bine.
 

Pe de altă parte, Cocovan e tipa aceasta, de aici din Franța, care cântă așa.
Pe Twitter ea se declară mulțumită că e atât de căutată, pe internetul românesc. Să-i spun ce credem noi sau să o las să cânte, deși nu e Gherase Dendrino și nici măcar cocoșel în sos de vin?
Dar ce ne facem? Și volovanul e, de fapt, vol- au-vent și nu-l caută nimeni pe internet!