O altă fugă la un alt castel: Sceaux

Duminica trecută a fost iar frumos (evenimentele excepționale trebuie menționate, nu zilele întunecate și cu vânt!),  așa că am fugit repede la castel,  să ne bucurăm de aer curat și niște grădini extraordinare.

La Chateau de Sceaux, unde am mers, am ajuns într-o jumătate de oră, cu mașina.  

(Se poate ajunge și cu trenul RER.)

Am pus o condiție, înainte să pornim:
mergem, dar stăm pe o bancă, lângă lac!

Cum să stai în spațiu închis când afara razele jucăușe ale soarelui sărută fiecare firicel de iarbă?

Ajunși acolo am văzut că de fapt castelul nu se putea vizita, dar grădinile, chiar dacă nu tare înflorite, 

erau deja pline de oameni. Majoritatea păreau localnici (ne aflam în Bourg de Reine, în afara Parisului) ieșiți la alergare, mai erau apoi și familii cu copii, cercetași și multe persoane în vârstă sau nu ieșite la marș nordic sau, pur și simplu, la soare.

Am stat la soare, pe pătură, într-o poieniță, înainte să pornim pe aleile parcurilor îngrijite.  Au fost proiectate de același André Le Nôtre care a conceput și grădinile de la Versailles. 

Castelul, numit și acum Micul Versailles, a fost construit la cererea faimosului Jean-Baptiste Colbert, ministru de finanțe al Regelui Soare. 

Avea omul nevoie de o locuință departe de tumultul parizian, așa că a luat repede legătura cu cei mai renumiți arhitecți.

A venit însuși Regele la inaugurare, iar Lully, impresionat, a compus repede Idylle sur la Paix, inspirat de măreția grădinilor.

Statul francez cumpără, în 1923, domeniul distrus la Revoluție și transformat în ”stabiliment util agriculturii și artei” de către Consiliul Național constituit de revoluționari.

Grădinile și fântânile au reapărut pe domeniu, dar nu cred să aibă calitatea celor proiectate de Le Nôtre.

Fântânile din imaginile de mai sus nu vor arunca apa în cascadă. cum au fost proiectate pentru că, ironia sorții, deși nu au nici 100 de ani, nu funcționează, din instalație iese apă pe sub pământ, distruge gazonul șamd. 

180 de hectare de verdeață, pajiști, grădini, păduri. Animalele sălbatice nu au lipsit niciodată și e greu de crezut că locatarii și vizitatorii lor n-au încins și partide de vânătoare, pe aici.

Faceți cunoștință cu Germaine, una dintre căprițele care pasc pe pajiștile domeniului. Ce mod mai ecologic de a tunde iarba?

 

Parcarea din fața castelului era pe jumătate plină când am ajuns noi, înainte de prânz, și arhiplină la plecare, pe la ora șase. Am trecut și noi la ora de vară, soarele era încă pe cer.

Dar mulțimea era răspândită pe imensitatea domeniului Sceaux, așa că n-am suferit cum am văzut apoi la telejurnalul de seară, că au pățit-o cei care au rămas în Paris (plin și el de parcuri imense).

Pe domeniul de Sceaux au fost amenajate zone de joacă pentru copii, arii pentru activități sportive,  un parcurs de jogging, un altul pentru câini, nimeni nu cred să fi fost deranjat de prezența celorlalți!

Iar acum caut să-mi cumpăr un coș de picnic. Unul bucolic. Nu pricep de ce au majoritatea pahare de șampanie, cine conduce când se merge la iarbă verde, copiii?

Chiar lângă castel, liceul Lakanal, la care a învățat autorul Marelui Meaulnes, Alain Fournier.

Cine știe unde era banca lui, cine știe unde dădea fereastra clasei sale, cine știe dacă parcul despre care vorbește el nu era chiar cel de pe Domeniul de Sceaux?