Giverny, Monet, soare și vară, în sfârșit!

Cum soarele părea să fi învins calendarul și pardesiul pe care-l purtam cu o lună în urmă e doar o amintire, cum noi nu beneficiem de multitudinea de zile libere acordate cu prilej religios de statul laic francez și nu putem să ne organizăm pentru un drum mai lung, ne-am zis că o duminică la Giverny, la aproape o oră cu mașina, de la Paris, n-are cum să ne displacă.

Ne-a încântat!

N-am plecat
prea devreme de acasă, dar rău n-am făcut, căci parte din farmecul verilor de la această latitudine e că la ora amiezii încă e răcoare. Se încălzește foarte tare mult după prânz, iar soarele strălucește puternic și la nouă seara.

În afară de coada atât de lungă la grădinile și casa pictorului Claude Monet, la care am dat gata Concertul baroc al lui Alejo Carpentier (mă întreb cum îl percep cei care nu cunosc Mexicul, îl citesc cu o hartă și Codul Florentin al Fratelui Bernardino de Sahagun în mână?)  și de faptul că am dat tururi vreo douăzeci de minute ca să putem parca, m-a impresionat mult pacea din micul sătuc care, poate, n-ar fi fost atracția amatorilor de Monet, pictură impresionistă, europeni, japonezi sau americani, dacă la 1883, pe tren fiind, pictorul nu s-ar fi uitat pe fereastră și nu s-ar fi îndrăgostit pe loc de peisaje.

E drept că nu se ajunge prea ușor la Giverny și atunci e puțin probabil ca acei turiști de care mă tem (cei însoțiți mereu de zgomot, lipsă de sete de cunoaștere, ignoranță hăhăită, selfie-uri prin biserici atingând statui, cruci sau preoți) să dorească vreodată să piardă o zi din sejurul lor la Dior, Gucci și Givenchy parizian  de dragul lui Monet.

Să vă povestesc despre explozia de flori, culori, parfumuri și bondari!

Casa lui Monet nu e foarte mare, iar ferestrele camerelor pe care le-am văzut noi și cine știe câte mii de turiști, duminica trecută, dau spre frumoasa grădină pe care a proiectat-o cât să fie convins că a recreat Paradisul. Pe care l-a tot pictat. În exclusivitate, chiar, în ultimii ani de viață.

Picturile din încăpere sunt reproduceri, doar nu credeați că turiștii se pot apropia atât de mult de ele?  Originalele se află la Muzeul Marmottan Monet din Paris.

Au venit, apoi, la Giverny și o pleiadă de pictori americani unul și unul. Monet nu-i simpatiza, dar uite că au avut loc cu toții în sătucul ce pe atunci număra 300 de suflete.

O grădină cu zeci, poate sute, de feluri de plante, lacul încărcat de nuferi și un pod japonez. 

Chiar dacă n-a ajuns niciodată în Țara Soarelui Răsare, lui Monet i-a plăcut mult cultura japoneză. De altfel, casa sa e plină de stampe foarte frumoase. Expoziția universală de la 1867 e de vină pentru pasiunea francezilor de atunci pentru Japonia.

Pe aceeași străduță, fostul muzeu american de artă impresionistă, acum Muzeu al Impresionismului, care adăpostește, până la 2 iulie,  o expoziție pe tema instrumentelor muzicale în arta anilor 1860- 1910.

Cu săli dedicate muzicii în stradă,  fanfarelor, saltimbancilor de la târguri și circuri, muzicii de salon, lecțiilor de muzică sau instrumentelor prezente în spații neconvenționale.

Preferatele mele:

Maurice Denis- Frontispice pour les concerts du petit frère et de la petite sœur

Frederick Friseke- Le petit déjeuner au jardin

și

Hiramatsu Reiji- Cerisiers et nymphéas

Dacă doriți să mergeți și voi la Giverny o puteți face cu mașina, cu excursii organizate din Paris sau cu trenul, de la Gara Saint- Lazare până la Vernon și de acolo cu autobuze care parcurg foarte repede cei șapte kilometri care vă despart de locurile atât de îndrăgite de Monet.