De la Brăila la Paris: Ion Panteli- Stanciu

Brăileni, sunteți pe recepție?

Portretul domnului Paul- Achille Caboche- Ion Panteli- Stanciu

La Muzeul anilor '30 din Boulogne- Billancourt, orășel lipit de Paris la care se ajunge chiar foarte repede, din centru, am dat peste acest portret al domnului Paul- Achille Caboche.

Autorul însă ar trebui să ne intereseze mai mult: este

Ion Panteli- Stanciu, brăilean născut odată cu secolul trecut.

Dacă sunteți din același oraș, n-aveți cum să nu-i fi văzut lucrările la Muzeu (peisaje din Deltă, portrete de țărani, naturi moarte, țărăncuța cu năframă roșie și chiar niște nuduri, în perioada 1930- 1940 plus niște Construcții mărețe, în anii '50.)

A studiat la București cu Frederic Storck și G.D.Mirea, la Arte Frumoase, apoi la Paris, unde l-o fi cunoscut pe domnul din tabloul de mai sus. A expus la Salonul de la Paris, la Tinerimea Artistică, la Saloanele Oficiale interbelice și a avut treisprezece expoziții personale în Capitală.

Nu s-a mutat din orașul natal dar uite că, deși nu am ajuns încă la Brăila, i-am văzut pe viu un portret.

Muzeul anilor '30 din Boulogne- Billancourt scrie, pe micuța plăcuță de lângă tablou, că Ion Panteli- Stanciu a fost portretist al Casei Regale, în anii '30.

Există, într-un număr din 2003 al Ziarului de Duminică, un portret destul de amar al pictorului Panteli- Stanciu  creionat de Tudor Octavian.

Îi înțeleg dezamăgirea: Octavian e, și el, brăilean, și ar fi vrut să-și vadă conorășeanul purtat cât mai departe de orașul natal, pe aripile talentului său neexploatat cum trebuie.

„Aș putea spune că Ion Panteli-Stanciu a fost prea altfel decât colegii de har, pe când era tânăr și prea asemănător acestora, la bătrânețe. Un impozant portret "de apărat" - colecția Dumitrașcu Bedivan - înfățișând  o elegantă focoasă dinainte de al doilea razboi mondial, la care artistul privea, când o picta, și cu o impetuozitate de adorator, arăta în ce direcție ar fi mers talentul său, dacă nu s-ar fi sufocat în provincie. (...) Despre artisti asemeni lui I. Panteli-Stanciu se poate spune că, exact când trebuia, s-au dus și au rămas acolo unde nu trebuia.”