Unde fugim de acasă de la Paris: Auxerre

Ca să nu facă patriotul francez paradă militară, foc de artificii și beții organizate sub nasul nostru, ca să nu ne nimerească pe noi săgeata vreunui scelerat care are treabă cu Donald Trump, venit în vizită în Capitala Franței, ca să nu ne calce mulțimile în picioare de 14 iulie, ca să nu ne cadă în cap Bastilia, ne-am spus că mai bine fugim cât ne țin picioarele în afara orașului. 

Nu fără destinație, căci Franța e mare, frumoasă de tot și ne temem că nu o vom putea vizita în amănunt cât vom mai sta noi pe aceste meleaguri.

În Burgundia, să mergem, căci e aici, aproape!

Primul popas: Auxerre. Era  tare curios tovarășul meu de viață și de drum cum e acest orășel în care, în fragedă tinerețe, am petrecut o săptămână făcând un stagiu la radioul France Bleu (stație regională a Radio France).  

Îi povestisem că orașul e o mică bijuterie din care nu apucasem să văd prea multe, căci era iarnă, când am stat eu câteva zile în oraș. Mergeam la radio de cum terminam micul dejun, luam o pauză de masă, iar la șase, când terminam programul, și dacă aș fi dorit să văd ceva prin oraș nu prea puteam: era întuneric, totul era închis, nu era nimeni pe stradă, în orașul vechi unde stăteam și unde aș fi avut atâtea de văzut.

Acum, că e vară și am fost și însoțită, a fost mult mai frumos, chiar dacă senzația de oraș pustiu a persistat și chiar dacă, așa cum aveam să constat la lăsarea serii, totul a continuat să fie închis, după ora șase. La o adică de ce să fie deschis, dacă nu mișuna lumea pe străzi?

Am ajuns la ora prânzului, pe o vreme extraordinară: soarele strălucea, dar nu era deloc cald.

Am rezervat, din mașină, când am putut aproxima exact ora sosirii, două locuri la un extraordinar restaurant, recomandat de Michelin: La p'tite beursade. Bucătărie tradițională (cocoșul în sos de vin, celebrul Coq au vin, melcii de Burgundia, Oeufs en meurette, ouă în sos din vin roșu, ceapă, ciuperci și șunculiță, Bœuf bourguignon, muștarul, vinul sunt printre multele bunătăți care s-au născut în Burgundia. Avem un obicei pe care sper să-l împărtășim: nu mâncăm pizza în nordul Italiei, nu mâncăm scoici și alte produse marine la Grenoble, Lyon sau alte orașe aflate departe de mare, nu mâncăm vită argentiniană dacă nu suntem lângă pampas. Kilometrul zero îi spune în italiană acestui concept pe care strămoșii noștri nici n-au simțit nevoia să- l definească, pentru că nici nu se putea altfel.)

Și apoi am luat-o pe străzi.

Iată un imobil construit cu cinci sute de ani în urmă. Bârnele din lemn des întâlnite în toată Franța, dar mai ales ornamentele renascentiste din colțul clădirii sunt fermecătoare.

O piațetă liniștită. Nimeni pe stradă, la ora aceea!

Ceasul din turn e unul dintre punctele de atracție ale orașului. Am o poză sub el și din anul 2000! 

Oficiul de turism e locul către care ne îndreptăm mereu, când ajungem într-o nouă localitate, în  marile orașe la cele mai mici sătucuri (ne-a surprins să găsim unul într-un sat al cărui unic obiectiv turistic părea un castel extraordinar. Am găsit hărți ale zonei, sugestii de cazare și alimentație, tururi organizate pentru tot felul de categorii, copii, bicicliști, amatori de aventuri sau de istorie, adresele diferiților producători de vin, produse alimentare.)

La Auxerre, tânărul de la Oficiul de turism ne-a dat harta orașului și ne-a propus să urmăm un itinerariu marcat atât pe hartă cât și pe trotuare. O luam pe urmele Cadetului Roussel! Triunghiuri aurii la fiecare zece metri dispuse pe cinci kilometri pe străduțele orașului burgund.

Ce e cu Cadetul Roussel? Guillaume Joseph Roussel, fiul mijlociu al familiei, așadar cadet, a locuit la Auxerre, unde venise la douăzeci de ani, ca să-și câștige existența. A început prin a fi servitor și lacheu și a ajuns, nu după mult timp, executor judecătoresc. Era un excentric și aveatrei case în oraș și era de partea iacobinilor în timpul Revoluției franceze. Rivalul său, cavalerul Chenu du Souchet, a compus un cântec în care îl lua în râs. Cântecelul a devenit repede faimos în toată Franța, mai ceva ca Marseieza!

În pitoreasca piață a primăriei am întâlnit-o pe Marie-Noël.

Una dintre cele mai mari poete ale secolului XX, născută la Auxerre, a primit Marele Premiu de Poezie al Academiei Franceze în 1962.

Pe strada Orologiului am dat peste o altă statuie colorată: scriitorul Rétif de la Bretonne (femeia în straie bretone de alături e aluzie la numele de familie al cărturarului)

Am ajuns și la Abația Saint- Germain l'Auxerrois.

Episcop din partea locului și politician, a trăit între 418 și 448 și e cel care a pornit construcția mai multor mănăstiri în oraș, pentru a-l înconjura cu un zid sfânt.

O bijuterie în piatră!

Iat-o și de pe malul râului Yonne, unde ne-am oprit mult mai târziu pe o bancă. Să privim ambarcațiunile, podurile, o nutrie care își făcea loc printre deșeurile de lângă mal, puținii oameni ieșiți la plimbare.

Nu v-am povestit chiar despre tot ce am văzut. Spre seară am trecut iar pe lângă Catedrala Sf. Ștefan.

O bijuterie arhitecturală care adăpostește și un tezaur ( manuscrise, obiecte religioase din fildeș, lemn sculptat, aur, porțelan de Limoges).

N-aș spune că trebuie neapărat să mergeți la Auxerre. Franța e mare și sunt atâtea alte locuri la fel de frumoase care merită atenția noastră, chiar și pentru câteva ore. Dar, dacă aveți drum prin Burgundia, de ce nu? Dacă sunteți în sudul Hexagonului, nu merită chiar atât de mult efortul, aveți și în acea zonă multe orașe, sate, puncte de atracție memorabile.