Burgundia: la Chablis, vin și o gazdă adorabilă

De la Auxerre am hotărât s-o luăm către Dijon, capitala Burgundiei. Și a muștarului. Drumul trecea printre podgoriile din care multe vinuri au plecat către mese din toată lumea.

Cine n-a auzit de Chablis, dacă a fost preocupat cât de cât de vinuri?

Mai are rost să vă spun unde ne-am oprit, după ce am parcat mașina?

Bine vedeți, în ceața din aceasta poză: la Oficiul de turism!

Harta, itinerariul, indiciile aurii de pe trotuar și la pas!

Am luat-o pe urma strugurilor, așadar.

Primul mare punct de atracție: biserica colegială a Sf. Martin.

Era închisă, dar farmecul ei este, pentru mine ce puțin, această ușă. Sfântul Martin fiind protector al cailor și cavalerilor ușa e plină de potcoave!

Interiorul e fascinant și el.

Alături, un mustăcios locuitor al Chablisului, care nu cred să aibă prea multe de a face cu strugurii și vinul.

I-am urat poftă bună și ne-am dus către râu, unde ne trimitea itinerariul marcat pe harta luată de la Oficiul de turism.

O priveliște frumoasă, intr-o răcoroasă zi de vară, flori multe, liniște ce să ne mai dorim?

Era trecut de unsprezece când, revenind către centrul satului, am dat peste acest pufos chablisean.

O smotocea un domn, așa că am intrat și noi în curtea în care se afla.

Bine, văzusem la poartă că ajunsesem la un mic producător de vin apreciat de ghidurile de specialitate. Mai era puțin până la prânz și puteam să ne permitem o degustare, au zis și doamnele care ne-au urmat în crama domnului Thierry Laffay. Ne-am hotărât asupra vinului pe care urma să-l ducem cu noi, am smotocit, la plecare, pisica, căci părea obiceiul locului, și am mers să mâncăm.

Nici de data asta n-am luat melci, chit că sunt buni cei din partea locului. Știu că sunt bine condimentați, dar tot nu-mi vine să mănânc așa ceva.

Am gustat eu acum mulți ani, la mare, și nu mi-au displăcut, am mâncat și ouă de furnici, în Mexic, dar uite că am luat un păstrăv, mai bine!

În toată localitatea, magazine cu vinuri și produse derivate din ce oferă natura în această zonă.

Un alt localnic mustăcios.

Una dintre intrările în Chablis.

Terminând turul și dornici să ne continuăm drumul spre următorul popas, am mers să luăm vinul păstrat la rece, am mai povestit cu doamna care ne servise și am îndrăznit să întrebăm și cum o cheamă pe pisică, dat fiind că mai ales grație ei a avut loc tranzacția.

E din deja faimoasă rasă tipică în Marea Britanie, cu păr scurt (The British Shorthair). Era mult mai albă, când era pui, și e jucăușă cu toți cei care trec pe lângă poarta pe care știe că nu are voie să iasă.