de vuelta con una venganza

Sau back with a vengeance, ca să nu vorbesc în chineză.
Am fost acasă. ACASĂ! A fost frumos, am nimerit înainte de o pufoasă ninsoare, pregătită sufleteşte să înfrunt frigul de afară pe care să-l compar nemilos cu dogoarea caloriferelor din casă.
Care frig nu s-a comparat cu frigul apeninilor toscani unde mi-am supus trupul la cazne care în lumea sportivă se numesc schi. Oasele întregi, muşchii întregi, plămânii curaţi, stomacul tratarisit cu bunătăţi (adică de ce nu poate omul mânca torta cu ricotta când vrea muşchiul lui?- ăsta ar putea fi diafragma, în cazul de faţă, deşi mai corect ar fi muşchii stomacului, circulari, longitudinali şi de care or mai fi în alcătuirea corpului omenesc), accentul toscan perceput cu duioşie(pe bune, par să aibă accent dulce moldovenesc oamenii locului!), creierul odihnit cu linişte.
Şi, ca românul redus, pun iar accentul pe ce bine am mâncat. Acum vă rog să nu vă fie milă de mine, se găseşte ceva bun şi pe aici, dar nu poţi să nu te ataşezi de nişte arome, nu!
Notaţi, de asemenea, că nu pomenesc nimic despre sarmale, ciorbe şi alte alea. Nu se obicinuieşte pe la noi. Dar cremşnit cu vanilie bună din aia din Mexic ştiţi cum poate fi? Sau cartofi copţi cu moare? Haida, că am exagerat. Dar merită spanacul ăsta săltat care se uită la mine în timp ce scriu eu sacrificiul. Ah, era invers. Sunt la dietă. De voie.
10 grade la 8 dimineaţa, 25 acum. Cu plus. Cu senzaţie de nas înfundat: altitudinea şi poluarea nu au dispărut misterios după urâtul de cutremur din ţara lui PapaDoc şi BabyDoc.
Aici mai abitir ca la voi, acţiuni de caritate. Nu am fost lăsată să mă duc cu cortul în spinare volintir traducător. Se caută vorbitori de creolă şi de franceză. Nu mă supraestimaţi, nu vorbesc creola. Concerte, donaţii, detaşamente speciale care se pricep la asemenea calamităţi. Mexicul ştie ce e acela cutremur.
Un fotbalist paraguyan care joacă la o echipă de aici a fost împuşcat în cap într-un bar, azi-dimineaţă la ora cinci.
Săptămâna trecută frigul s-a pripăşit şi pe aici şi, la 60 de ani distanţă a nins în apropierea oraşului. Ieri mă uitam cât e de frumos Popocatepetlul cu cuşma lui de zăpadă. Încă nu mă încumet să mergem într-acolo. Inima.Altitudinea.Poc.Paranoia.
E genial schimbul de fus orar când vii încoace! Te trezeşti la 6, linişte, pace. Parcă ai fi în Europa. Nu mi-e dor. Mi-e dor.
Am 1000 de posturi de pe diferite bloguri de citit. Sunt toate în google reader. Am citit comentariile voastre, pe unul, din neîndemânare, l-am şters înainte să-l citesc. Dacă vă mai amintiţi ce şi cum vă rog daţi-mi de ştire. De când cu moderarea asta am scăpat, pe de altă parte, de tot felul de spamuri. Spam egal slănină. Pe Facebook un amic mă anunţă că i-a gătit soţiei tot felul de lucruri plus îngheţată de vanilie la desert cu nişte prosciutto prăjit deasupra. Dacă aveţi vreo obiecţie nu vă abţineţi. Nici mie nu-mi plac americanii care se imaginează gourmeţi.
Nutresc speranţe că n-a citit nimeni treaba asta.
Ah, ba poate e bine că aţi ajuns până aici! Pe Aer Franţa am venit cu un avion al cărui comandant se chema Picard. Da, am întrebat ca să fiu sigură. Nu am reuşit să-l văd.
Vă place bulgurul?