5 februarie 2010

Tlaloc e un bun

După ce Mexicul a trecut printr-un an secetos de ne-au anunţat cu o faţă lungă mai-marii ţării că aici mai e apă pentru zece ani şi nimic mai mult, în zilele acestea, că tot eram în anotimpul secetos şi călduros, a plouat cu găleata. Aşa, ore în şir. Cât să
se închidă o linie de metrou, circulaţia pe nişte mari artere (oraşul e străbătut de nişte axe, şoseaua de centură trece prin interior), iar maşinile să fie acoperite de apă. Canalizarea nu face faţă, de ce ar face, când verile în acest oraş sunt tot aşa ca în aceste zile? Mă bucur, pe de altă parte, că în contextul acesta, în această metropolă nu ninge. Mă şi văd rămasă peste noapte la un hotel din partea cealaltă a oraşului şi revenită acasă peste două luni. Lumea se lamentează pe Twitter şi, ca un om rău ce sunt, i-am întrebat pe oameni aşa, direct, cum rămâne cu seceta. Dacă erau mai aproape de mine aş fi văzut cum s-au luminat la faţă. În aceste momente pe Twitter se vorbeşte despre mana cerească, bucuria lui Tlaloc, iar eu mă simt mândră că am deschis ochii oamenilor. E doar o coincidenţă, nu contest, dar nu-mi luaţi bucuria asta, cât de măruntă pare ea! Ah, ploaia continuă să-mi dea dureri de cap, a nu se crede ca absentez aşa de pamplezir. (e a doua oară că folosesc pamplezirul acesta pe ziua de azi.)

16 comentarii:

  1. mda, pai cam tot asa si cu zapada in Romania (ca doar, tara tropicala fiind, nu stim ce e aia zapada): aole, nu mai ninge, ce ne facem! p-orma ninge si lumea se crizeaza (ca doar ce zisai ca suntem tara tropicala, nu?): aole, ninge! etc, etcetera...

    RăspundețiȘtergere
  2. ...macar tu ai acolo niste "rezoane" (ca sa ma asortez "pamplezir-ului") sanatoase sa intelegi sau cel putin ca accepti ploaia `ceea. Dar ce sa fac eu cu o ploaie dintr-aceea cu intelepciune numita mocaneasca...doar ca pe plaiuri de mioare...helvete?! Ploua aici...poate nu asa mult ca la tine, dar in genul acela de ploaie care-ti da senzatia de linii de apa care stau atarnate intre cerul gri, gri si pamantul mustind... Bacovia iti mai zice ceva? Ma scoate din minti vremea asta...asa ca hai sa formam un club....

    RăspundețiȘtergere
  3. Cam asa si eu aici, mai la nord. Ca niciodata, n-a fost decat un viscol iarna asta, si ala cam rahitic, iar ger numai de vreo 3 ori. Si cand ii aud pe unii ca se plang de iarna grea, imi vine sa-i trimit in Romania. La fel asta vara, cand temperatura a urcat peste 25 de grade numai de vreo 2-3 ori. Precizare - din cauza lacului Ontario, cand temperatura se apropie de 30 de grade, umezeala devine greu de suportat. Nu mai vorbim ce se intampla la peste 30. Si asta vara, in loc sa se bucure de vremea perfecta, unii se plangeau, ca de ce n-au vara.
    Se vede treaba ca intotdeauna e ca-n bancul cu rabinul si caprele.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ce ma termina astia care-si sfarsesc interventiile cu "e ca-n bacul ala cu..." si te lasa sa te minunezi cum o fi "bancul ala cu...". Muerte, manca-v-as!

    RăspundețiȘtergere
  5. Draga A.,
    Sa ma obosesc sa-ti raspund? Bancul e vechi si n-am vrut sa repet o poanta ultra-stiuta. Cine nu-l stie, poate cere detalii pe un ton mai putin razboinic.

    RăspundețiȘtergere
  6. vai, A. , cum poti sa nu stii bancul cu rabinul, omul care traia cu caprele in casa....cred ca dai de el si pe google.

    a rasarit soarele, aici, apropo, am deschis fereastra si o pasaruica neagra cu coada lunga si dungata (cu galben) mi'a intrat in casa. i-am zis hesh, ca la Saschiz, si a plecat.

    RăspundețiȘtergere
  7. Alina, cred ca asa incep unii sa se apuce de baut:=)

    RăspundețiȘtergere
  8. Aaa, ăla...

    (Şi da, sunt fericit, o căutare scurtă cu Google mi-a readus "Language Bar" şi diacriticele mele drage, fără dă care sâmţeam că mor!)

    RăspundețiȘtergere
  9. Draga mea Monique, pe aici nu numai ca se pare ca asa incep unii sa se apuce de baut (pe ascuns, bitte, caci nu se cade sa iesi din canoanele stramte ale societatii de sorginte germanica - ma rog, daca unii pot fi mai catolici decat Papa, atunci Swiss German people pot fi categoric mai germanici decat germanii ;) ) - dar stii ca Elvetia are si una dintre cele mai ridicate rate de suicid :( (http://www.nationmaster.com/graph/cri_sui_rat_in_age_25_34-suicide-rates-ages-25-34) Asadar, ma declar fericita cu natura mea romaneasca - fatalisti de Miorita/ ca Mesterul Manole si totusi capabili sa ne vedem de ale noastre chiar si sub ploi mai mult sau mai putin elvetiene/mexicane sau ninsori mai mult sau mai putin romanesti/canadiene ;) Apropo, nimeni cu input de sub vreun soare (prea) arzator? lol Pup u, Alina

    RăspundețiȘtergere
  10. ...si un banc pe care de acum il vom sti cu totii...cei de fata ;)

    Heaven is Where:
    The Police are British,
    The Restaurants Chefs are Italian,
    The Mechanics are German,
    The Lovers are French
    and
    It's all organized by the Swiss.

    Hell is Where:
    The Police are German,
    The Restaurants Chefs are British,
    The Mechanics are French,
    The Lovers are Swiss
    and
    It's all organized by the Italians.

    RăspundețiȘtergere
  11. oh, stiam despre rata sinuciderilor, de cand cu Catalin Dorian Florescu. Povestea despre gardurile ridicate in urich pe am uitat cum se numeste colina, din cauza ca prea multi isi luau elan si se aruncau in hau.
    Bancul e genial. Vizualizez iadul:)))

    RăspundețiȘtergere
  12. @Alina P.:

    Pe bune răutatea cu "The Lovers are Swiss"? E prima dată când o aud...

    RăspundețiȘtergere
  13. habar nu aveam cum sunt elvetienii:=)

    RăspundețiȘtergere
  14. Sunt uimit de aceasta postare :)
    Numai bine!

    RăspundețiȘtergere
  15. "habar nu aveam cum sunt elvetienii:=)"

    Întrebam pentru că am o prietenă măritată cu un elveţian şi... mă rog... eram curios de... nişte chestii...

    RăspundețiȘtergere

Mulțumesc pentru comentariu. Cu siguranță nu e violent și nici măcar un nenorocit de spam. Vă răspund imediat ce pot!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...