Bună dimineaţa!
Nu că m-aş fi trezit cu faţa la cearşaf dar mi-am amintit de o cititoare care îmi spunea că în van mă plâng de violenţă, că la fel e şi în România.
Iată un mic rezumat al ştirilor de ieri ca să vedeţi câtă dreptate avea duduia.
Procurorul general al Republicii a vorbit despre arestarea Griseldei López Pérez, soţia renumitului Chapo Guzmán (traficantul de droguri atât de bogat că a fost inclus în clasamentul nu demult dat publicităţii de revista Forbes, aflat de asemenea şi pe locul doi de pe lista cu cei mai căutaţi oameni de pe Planetă, înaintea lui fiind Osama) în timpul percheziţiei întreprinse în 7 dintre proprietăţile familiei, în Culiacán, Sinaloa. Pe şase dintre proprietăţi s-a pus sechestru.
Atacanţi necunoscuţi l-au ucis pe candidatul PAN la primăria localităţii Valle Hermoso, în Tamaulipas. Alături de politician au mai murit fiul şi un muncitor.
Un ONG a dat publicităţii un studiu din care rezultă că, pentru supravegherea plantaţiilor de marihuana cartelurile drogurilor folosesc minori.
Două indigene au fost eroinele unui penibil reportaj realizat de El Universal: în haine tradiţionale pe care, ca şi în România, străinii le poartă mai cu entuziasm, cele două au fost urmărite în cel mai înstărit cartier al Capitalei, au intrat în magazine, au pipăit poşetele alea scumpe şi brăţările alea fine, spre groaza vânzătoarelor. De realizat şi în România cu două cortorărese cu zeci de fuste suprapuse, va fi la fel de credibil în a demonstra discriminarea care, de altfel, există, fără să fie nevoie de fuste creţe ca suport.
Chiar ma gandeam azi la tine, ma bucur sa te revad.
RăspundețiȘtergereOricum, vestile de acolo ne fac sa ne dam seama ca aici (inca) nu e asa de rau.
Haha! Liniste si pace la Ciudad de Mexico. La stirile de dimineata am aflat ca aseara in Chicago s-au intimplat nu mai putin de 7 "unrelated" impuscaturi lasate cu niste morti si raniti. Presupun ca nu e mult mai mult ca alte zile, alte locuri, doar ca azi am deschis radioul, spre deosebire de alte zile..
RăspundețiȘtergereTraiesc sub impresia (si doresc foarte tare sa ramin asa) ca funtionez intr-o lume paralela.. ca si duduia din povestire.
Pupam!
da, dar duduia era rau intentionata(pana or fi mai multe arme in Ro), dumneata esti doar realista.or fi fost mexicani puscasii din Chicago?
RăspundețiȘtergerehaha.am dat din greseala peste blog-ul tau defapt cautam ceva filme mexicane pt.ca sunt un fan al culturei de acolo , in principiu muzica , e ok ce postezi pe aici ! cu respect ! viva la revolucion !
RăspundețiȘtergereAntidot, nimic nu e o greseala:) ce stil de muzica iti place?
RăspundețiȘtergereSunt un mare fan al culturii mexicane, dar in special a muzicii de acolo.
RăspundețiȘtergereLiniste si pace in Mexic , admir foarte tare cultura lor, in special muzica e geniala ...
RăspundețiȘtergere