Grădina din balcon

De la vremurile când frumoasele flori ciclamen de pe balconul nostru erau plantate și aranjate de Rozsi neni de la parter au cam trecut câțiva anișori și câteva mii de kilometri. 

Îndeajuns ca să știu ce înseamnă să te îngrijești singur de niște pete vii de culoare, să faci experimente, să nu te documentezi până la nivelul de
grădinar pasionat și să nu îți cumperi de ajutor decât un micuț plantator (cum am văzut că e definit pe site-urile de specialitate) pentru afânat pământul și o foarfecă (după ce aia de birou a fost ruptă mișelește de cine vrea să-mi fure coroana de rege al grădinăritului de balcon). 

Nu tu mănuși, nu tu pălărie bucolică cu boruri imense.  În Mexic am avut și un furtun lung cu un cap meseriaș, care împrăștia apa în diverse moduri. Aia da jucărie! A fost parte a cadoului meu de Crăciun pentru casă.

În București, am crescut și îndesat o ferigă pricăjită și am făcut dintr-o rămurică de plantă necunoscută încă mie (furată, doar există superstiția că florile furate se prind mai bine!) de la scara vecină, după ce am plătit întreținerea, o ditamai planta care le invadeaza balconul părinților mei.

Da, cei din jurul meu știu că eu readuc la viață plante și știu ce e de făcut cu violetele ca să fie mereu proaspete.

În Mexic, cu usturoi și apă am făcut să plece în șir indian (ce păcat că nu le-am filmat procesiunea: erau caraghioși de tot) greierii veniți să ne distrugă plantele de pe terasă. Aici, cu același usturoi și cu ulei de neem am alungat niște purici de pe camelii.

Am inventat un procedeu (care exista de cine știe când, dar dacă n-am știut?) prin care plantele au apă și când lipsim noi mult de acasă. Cel cu sticlele pline înfipte în pământ. Toți vecinii ne copiază acum! De ce nu am înregistrat patent de invenție? 

După modelul Starbucks îți inventează noi nevoi, zațul cafelei ajunge îngrășământ în ghivece. M-am documentat și chiar le face bine! Vecinii nu s-au prins încă, deși materie primă este din belșug aici.

Am cules semințe roșii din asparagusul obraznic al vecinei de sus (obraznic pentru că în curând ajunge și la vecinii mei de jos) ca să am și eu, dacă tot am văzut că nu-l arde soarele. Patru plăntuțe așteaptă o jardinieră și soare puternic ca anul trecut, când ne-au părăsit niște balerine și niște azalee sensibile peste măsură. Le-au luat locul niște lavandă și niște bărbi ale lui Jupiter care, de prea multă ploaie de nou climat tropical roman, sunt cam pricăjite.

Am un sâmbure de avocado la germinat, după dezamăgirea că am reușit să plantez unul în Mexic și n-am putut să-l iau cu mine aici.

Iar în poșetă, o semință neagră mică luată dintr-o felie de ananas, la restaurant. 

În rest, nu le răsfăț prea mult, nu le pun Mozart, nu le vorbesc și mi-am descoperit o alergie de contact la azalee. Cât să știu că plantele trebuie privite și mirosite, nu mângâiate. Să ne mângăie nouă sufletul!

Voi la ce nivel de grădinărit sunteți? Știți să resuscitați plante? Vă plac plantele vecinilor, plantate în cutii de iaurt?